Olteţul Osica-Olteţul Osica de Jos, derby-ul suferinţei în Liga a IV-a

Derby local la nivelul primului eşalon fotbalistic judeţean. Runda a şasea programează întâlnirea Olteţul Osica-Olteţul Osica de Jos, duminică, cu începere de la ora 11.00. Cele două formaţii se află în subsolul clasamentului, având un parcurs slab în acest debut de sezon.

Olteţul Osica a reuşit să acumuleze trei puncte din cele 15 puse în joc, în timp ce Olteţul Osica de Jos se află pe ultimul loc în clasamentul Ligii a IV-a, fără niciun rezultat pozitiv înregistrat. Cele două formaţii se întâlnesc în cadrul unui derby al suferinţei. Avantajată de propriul teren, dar şi de câteva poziţii mai sunt în clasament faţă de adversară, Olteţul Osica are prima şansă în jocul cu lanterna seriei.

Meci interesant în runda actuală va fi şi Oltul Curtişoara - Viitorul Grădinile. Cele două formaţii sunt despărţite de doar trei puncte, Viitorul Grădinile fiind superioară în clasament, după cele patru victorii acumulate.

Vedea Văleni Nicolae Titulescu este nevoită să câştige jocul de pe teren propriu cu penultima clasată, Avântul Coteana, după eşecul surprinzător înregistrat în runda precedentă, pentru a nu pierde contactul cu primele clasate.

În actualul sezon, având în vedere lotul de jucători,Vediţa Coloneşti are cele mai mari şanse de a reprezenta judeţul Olt la barajul de promovare în eşalonul al treilea.