Juniorii de la CSS-CSM Slatina, în tribune la meciul Universitatea Craiova-AEK Atena

Sancţionată cu trei meciuri de suspendare, după incidentele de la partida cu Honved, din Europa League, Universitatea Craiova va avea totuşi spectatori în tribune la meciul cu AEK Atena, ce se va desfăşura joi, 8 august, de la ora 19.15, pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Clubul a anuţat faptul că la meci vor avea acces gratuit toţi copiii cu vârsta sub 14 ani, cu condiţia ca unitatea de învăţământ să organizeze excursia. Grupele mici de juniori ale CSS Slatina şi CSM Slatina, care vor însoţite de antrenorul Iulian Mitrache, vor fi prezente în tribune, pentru a urmări pe viu un meci de nivel european.

Micuţii fotbalişti de la CSS-CSM Slatina se vor afla în tribunele Stadionului „Ion Oblemenco” la meciul din cadrul turului III preliminar al Europa Legue, susţinut de Universitatea Craiova pe teren propriu în compania celor de la AEK Atena. Oltenii au terenul suspendat de UEFA după incidentele de la meciul cu Hanved, iar în aceste condiţii au luat decizia de a oferi acces gratuit copiilor sub 14 ani, cu condiţia ca şcoala să organizeze excursia.

Am luat decizia de a organiza o astfel de excursie. Vom face deplasarea cu un autocar, vor fi 40 de copii de la CSS Slatina şi CSM Slatina. Este o bucurie, o experienţă, un antrenament vizual raportat la nivelul lor de înţelegere. Va fi un eveniment sportiv de care sunt convins că se vor bucura, sper ca participarea la acest joc să-i motiveze mai mult să îmbrăţişeze cariera de fotbalişti. Spre surprinderea mea, copiii cunosc nume foarte multe de jucători, lotul Craiovei, ceea ce înseamnă că pentru ei aceşti jucători reprezintă modele”, a declarat Iulian Mitrache, antrenor CSS-CSM Slatina. 

Universitatea Craiova s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa League, după ce a trecut, joia trecută, pe teren propriu, după executarea loviturilor de departajare, 3-1, de Honved Budapesta, în manşa secundă a turului al doilea preliminar. 

În cazul în care va trece de AEK Atena (Grecia), în turul al treilea preliminar (meciuri pe 8 şi 15 august), Universitatea Craiova va evolua în play-off cu Sparta Praga (Cehia) sau Trabzonspor (Turcia), prima partidă fiind programată acasă.