Junioarele II de la LPS Slatina, două victorii şi un eşec la primul turneu de sală

În perioada 17-19 noiembrie, la Râmnicu Vâlcea, s-a desfăşurat primul turneu de sală la nivel de junioare II. Handbalistele aflate sub comanda lui Victor Dăbuleanu au câştigat două dintre cele trei meciuri disputate.

Handbalistele slătinene s-au impus în primul meci, susţinut în compania celor de la CSS Craiova, la capătul unui joc aprig disputat. Cu CSS Drobeta Turnu Severin, jucătoarele de la LPS Slatina s-au impus fără emoţii, la o diferenţă destul de mare, scor 29-22, în timp ce ultima confruntare, cea cu HCM Craiova, a fost pierdută la patru goluri, 15-19.

În urma evoluţiei de la primul turneu de sală, ce s-a desfăşurat la Râmnicu Vâlcea, LPS Slatina se află pe locul patru în clasamentul seriei şi are şanse de a se califica la turneul semifinal.