Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) , sărbătorită astăzi

Intrarea Domnului în Ierusalim - Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor, aşa cum mai este numită, este sărbătorită în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), în acest an în ziua de 17 aprilie.


"Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Să-L întâmpinăm şi noi pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem şi noi, că suntem ca nişte pomi fără roade pe pământ, lipsiţi de multe bunătăţi duhovniceşti", arată părintele Cleopa Ilie (Predică la Duminica Floriilor, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1996; https://doxologia.ro)

Toate prorociile scrise în Sfânta Scriptură care au fost spuse despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au împlinit "cu mare uimire la vremea lor", spune părintele Cleopa. Iar pentru această zi a marelui şi prealuminatului praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, se împlineşte prorocia Sfântului Proroc Zaharia: "Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9).

Căci Iisus Hristos a intrat în această zi în Ierusalim ca Împărat al cerului şi al pământului nu în chip de Judecător cum va fi la cea de-a doua venire a Sa, ci smerit şi călare pe un mânz de asin.

"Mânzul asinei" este o prorocie a Sfântului Proroc Zaharia cât se poate de clară, spune părintelui Cleopa. Iar semnificaţia acesteia o găseşte în faptul că şederea lui Iisus Hristos pe mânzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El. "Mânzul asinei, ca orice mânz, este sălbatic şi anevoie de îmblânzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba", spune părintele Cleopa, citsat de agerpres.ro.