Indemnizaţia pentru artişti, plafonată la 3.800 de lei de la 1 ianuarie. Cea mai mare astfel de indemnizaţie, în judeţul Olt, este de 1.500 de lei

Cei care au făcut parte din diverse ansambluri de muzică sau dans beneficiază de o indemnizaţie specială, pe lângă pensia de stat. Cuantumul acesteia reprezintă jumătate din valoarea pensiei însă nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară. Cum salariul minim va fi majorat la 1.900 de lei de la 1 ianuarie, indeminizaţia pentru artişti va fi plafonată la 3.800 de lei.

Sute de foşti cântăreţi la corurile întreprinderilor sau la diverse ansambluri au profitat, în urmă cu câţiva ani, de Legea 8/2006. Oamenii dădeau o declaraţie pe propria răspundere că au avut activitate culturală şi primeau de la Direcţia de Cutură documente care atestau calitatea de artist. În baza acetui certificat, pe lângă pensia de la stat, astfel de artişti se bucură de o indemnizaţie specială, care reprezintă jumătate din cuantumul pensiei, însă nu mai mare de două salarii minime pe ţară. Cum salariul minim va fi majorat, aceste indemnizaţii sunt plafonate.

„Indemnizaţia lunară prevăzută de Legea nr.8/2006 privind instituirea indeminizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii minime brute pe ţară, garantate în plată. În consecinţă, indemnizaţia acordată în temeiul Legii nr. 8/2006, republicată, nu poate depăşi suma de 3.800 de lei începând cu 1 ianuarie 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis de CJP Olt.

În judeţul Olt, 538 de pensionari beneficiază de indemnizaţie de artişti. Cea mai mare este de 1.500 de lei.