Sport

2019-10-14, 14:45:18

Fundaşul stânga al echipei CSM Slatina, Dan Popescu, a suferit o dislocare de umăr în meciul de la Coloneşti

Jucător de bază în angrenajul echipei CSM Slatina, fundaşul stânga al celor de la CSM Slatina, Dan Popescu, s-a accidentat grav în debutul actului secund al meciului de la Coloneşti. Fotbalistul grupării slătinene a suferit o dislocare de umăr, fiind transportat de urgenţă la spital. Acesta are braţul imobilizat, iar şansele de a reveni pe teren pentru duelul cu Progresul Spartac sunt inexistente.

Momente de panică în tabăra echipei slătinene, la meciul susţinut în deplasare, la Coloneşti, în debutul actului secund, când ambulanţa a intrat pe teren pentru a-l tansporta pe fundaşul sânga, Dan Popescu, la spital. După un duel cu un adversar, jucătorul grupării slătinene a căzut rău, fiind diagnosticat cu dislocare de umăr.

Acesta a fost supus unei anestezii generale, pentru ca medicul ortopet să poată interveni, având în vedere durerile acuzate. Acesta va fi nevoit să poarte o orteză pentru imobilizarea braţului, iar şansele de a reveni pe teren la meciul cu Progresul Spartac sunt nule.

Fundaşul stânga Dan Popescu a fost titular meci de meci, fiind unul dintre jucătorii de bază ai echipei. Din fericire, antrenorul grupării slătinene are soluţii pe acest post, la Coloneşti locul acestuia fiind luat de Alin Demici, care a debutat în tricoul grupării CSM Slatina.


Comentarii

Redacţia

2019-10-14 14:45:18

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...