Aleşii PSD pentru CJ Olt şi-au preluat mandatele. Marius Oprescu: PSD Olt obține, din nou, un vot masiv de încredere

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, și echipa sa de consilieri județeni PSD și-au ridicat, luni, certificatele doveditoare ale alegerilor în funcțiile de președinte, respectiv consilieri județeni.
Marius Oprescu le-a mulțumit tuturor celor care au făcut posibil obținerea unui rezultat ce le-a permis atribuirea a 21 de mandate de consilieri județeni.

”PSD Olt obține, din nou, un vot masiv de încredere, care a fost posibil datorită dumneavoastră, celor care v-ați implicat să promovați proiectele noastre, celor care ați crezut în propunerile noastre pentru consiliile locale din județ și pentru Consiliul Județean Olt. Consider că avem o echipă coerentă, profesionistă, cu experiență în zona administrativă, formată din consilieri care mă vor ajuta să realizăm planul de investiții propus electoratului și care vor fi aproape de comunitățile care i-au girat. Vă mulțumim pentru că ați ales candidații noștri şi ne-ați oferit, din nou, posibilitatea să continuăm împreună să investim în Olt!”, a declarat Marius Oprescu.

Cei 21 de consilieri judeţeni ai PSD sunt următorii: Virgil Delureanu, Cătălin-Ion Grecu, Mariana Matei, Cătălin-Ionuț Ivan, Ion-Adrian Bărbulete, Nicolae Vitan, Ion-Lucian Bondrescu, Mirela Vasile, Ilie Irimia, Iulia-Daniela Vlad, Dorin-Teodor Postelnicu, Ionel-Cristian Gheorghe, Adrian Iordache, Toma Prună, Emil-Vergilius Marinescu, Constantin Popescu, Ioan Nedelea, Valeria Gălan, George Șofaru, Cristian Butnariu şi Ilie Hău.