CSM Slatina, alte trei meciuri de pregătire până la debutul în Liga a II-a

Nou-promovată în Liga a II-a, CSM Slatina se pregăteşte intens pentru debutul în eşalonul secund, programat pe 6 august, în deplasare, contra celor de la Concordia Chiajna. Gruparea slătineană va mai susţine, în această săptămână, trei jocuri amicale, urmând ca săptămâna viitoare să intre în linie dreaptă cu pregătirile pentru prima partidă oficială.

Mai puţin de două săptămâni au mai rămas până la startul noului sezon al Ligii a II-a. După jocurile de verificare cu FCU Craiova 1948, Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi FC Argeş, CSM Slatina mai are de disputat trei partide de pregătire.

Gruparea pregătită de Daniel Oprescu va întâlni, marţi, de la ora 10.30, în deplasare, CSM Alexandria, urmând ca vineri să susţină un nou joc contra celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, programat  de asemenea în deplasare.

Sâmbătă, în cadrul ultimului amical, slătinenii vor întâlni, pe Stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea, CS Comunal Şelimbăr.