În comuna Curtişoara, aflată la câţiva kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ, se investeşte pe timp de criză. Autorităţile implementează proiecte, chiar dacă mult timp au stat cu mâna întinsă la Guvern, iar unii slătineni lasă apartamentele pentru o casă pe pământ aproape de oraş. Însă, dincolo de această imagine optimistă, mulţi localnici îşi duc viaţa de azi pe mâine, la fel ca restul românilor din această ţară, pentru care actuala guvernare este una care i-a adus pe marginea prăpastiei.
Reţea de apă în toată comuna
Începută în urmă cu câţiva ani, investiţia ce viza introducerea reţelei de apă în comuna Curtişoara se apropie de final, în prezent fiind implementată în procent de 93%. După finalizare, comuna va avea o reţea de apă de 40 km, dar nu şi canalizare.
„Avem depus la Ministerul Dezvoltării un proiect privind înfiinţarea canalizării şi staţiei de epurare în satele Proaspeţi şi Linia din Vale, şi aşteptăm răspuns. La acelaşi minister am mai depus un proiect ce vizează asfaltarea unui drum comunal pe o distanţă de 3,5 km”, ne-a spus primarul Victor Constantin.
Deşi depus de mai multe ori, proiectul „Reconstrucţie ecologică forestieră pe teren degradat” a fost aprobat într-un final, materializarea lui constând în plantarea de pomi pe o suprafaţă de 54 ha, valoarea proiectului fiind de 26 miliarde lei vechi, din bugetul Ministerului Mediului.
„Implementarea acestui proiect va fi benefică în zonele unde avem alunecări de teren, dar şi pentru îmbunătăţirea calităţii mediului, a solului, şi mai ales pentru repunerea în circuit a terenurilor neproductive”, a explicat primarul.
Chibzuirea banului public, o metodă eficientă de a înfrunta criza
Criza a încurcat şi planurile administraţiei din Curtişoara, însă reprezentanţii acesteia au găsit o metodă de a înfrunta auspiciile financiare.
„Chiar dacă există, o trecem printr-o bună chibzuire a banului public, prin investirea lui acolo unde există o strictă necesitate. Veniturile la bugetul local, taxe şi impozite, sunt încasate în proporţie de 90%, locuitorii desfăşoară o activitate propice dezvoltării localităţii, sunt doar câteva din metodele de a depăşi criza”, caracteriza edilul perioada de recesiune.
„Boc e de vină pentru viaţa asta nenorocită pe care o ducem”
Localnicii apreciază activitatea reprezentanţilor administraţiei locale, însă blamează modul în care Guvernul face economii.
„N-am ce mânca, am o pensie de 722 lei, după 30 de ani de muncă în smoală, la asfalt. Boc e de vină pentru viaţa asta nenorocită pe care o ducem, eu nu-l vreau pe Boc. Din cauza lui pleacă tineretul din ţară, iar agricultură nu se mai face. 760 de lei e sacul de îngrăşăminte, motorina e scumpă, de discuit şi semănat e scump, ia faceţi calculul, cât mă duce pe mine?!”, ne-a declarat un localnic care tocmai ieşea din cârciuma unde îşi înecase amarul.
Furios pe premier, necăjit de sărăcia sâcâitoare, omul a ţinut să precizeze că: „Primarul a făcut, a băgat apă, televiziune. Nu avem treabă cu primarul, e bine, e cea mai curată comună. Cu transportul e rău, că ăştia sunt particularii, şmecherii, să bage un transport care să mergă normal”.
„Primarul face, dar dacă nu-i dau bani cei de sus?”
Aflat în drum spre terenul unde urma să cultive cartofi, domnul Dumitru a fost încântat de şansa de a-şi exprima opinia faţă de realitatea din mediul rural.
„O ducem greu, tot guvernul care e la putere e vinovat. Nu avem curaj să-l dăm jos, de frică, laşitate. Primarul face, dar dacă nu-i dau bani cei de sus? Noi suntem amărâţi, fără bani nu poţi să mişti nimic, pământul nu se mai munceşte, şi eu am dat în arendă, că n-am cu ce să-l muncesc. Am două vecine de 85 de ani, cu pensie de CAP, de trei milioane, cu ce să-l muncească. Le amendează ăştia, e aberant!”, spunea localnicul.
Ca să caracterizeze exact supravieţuirea în condiţii din ce în ce mai grele la sat, domnul Dumitru ne-a dat exemplu propria existenţă: „Viaţa la ţară a devenit mai grea decât la oraş, pentru că la oraş ai un apartament pe care-l renovează o dată la zece ani, dar la ţară tot timpul e de făcut ceva. Dar dacă n-ai bani nu poţi să faci nimic la ţară. Am lucrat la Uzina de aluminiu, am astm bronşic, fac 51 de ani, cine mă angajează pe mine? Pensiile pe caz de boală se dau pe alte criterii. Din ce să trăiesc?”
