După valul de critici, primarul De Mezzo anunţă organizarea Cupei Slatinei la Înot

În urma presiunii puse de mass media şi de Opoziţie pentru că nu găseşte soluţii pentru desfăşurarea celei de a X-a ediţii a Cupei Slatinei la Înot, primarul Mario De Mezzo a anunţat că a „găsit o soluție pentru ca această ediție aniversară să se desfășoare”, fără a explicat de unde a luat cei 6.000 euro necesari organizării.


Din afişul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Slatina aflăm că sponsorul principal al competiţiei este Loctrans, operatorul de transport în comun din municipiu, societate condusă de un alt „om de casă” al lui Mario De Mezzo, Florin Duca.

„Deși, din cauza Ordonanței de Urgență nr. 52, nu am putut folosi fondurile programate din bugetul local și competiția risca să fie anulată, am găsit o soluție pentru ca această ediție aniversară să se desfășoare.

Toți participanții vor primi medalii și diplome, iar cei mai buni vor fi recompensați cu trofee și premii speciale”, a transmis De Mezzo prin intermediul paginii de Facebook.

  • În 2023, consilierii PSD au găsit soluţia

Actualul primar al Slatinei, Mario De Mezzo, a postat un clip în social media în care s-a plâns că din cauza Ordonanţei 52, emise de Guvernul condus de Ilie Bolojan, municipalitatea nu mai poate organiza Cupa Slatinei la Înot, competiţie dedicată copiilor.

Nici în 2023 nu a existat finanţare pentru această competiţie, din cauza unei alte ordonanţe – aşa-zisa Ordonanţă Trenuleţ. Concursul s-a putut desfăşura însă după ce consilierii PSD Slatina şi-au donat indemnizaţiile.

  • De Mezzo, arătat cu degetul

Pe de altă parte, organizația PSD Slatina îl acuză pe primarul liberal Mario De Mezzo de incompetență și nepăsare, după ce competiția sportivă Cupa Slatinei la Înot, ajunsă la cea de-a zecea ediție, a fost anulată.

Social-democrații afirmă că edilul nu a fost capabil să demareze la timp procedurile necesare pentru organizarea evenimentului.

Într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook, PSD Slatina îl critică dur pe Mario De Mezzo pentru modul în care gestionează activitățile dedicate copiilor și tinerilor.

Primarul «Vorbe Goale» punctează din nou la capitolul evenimente pentru copii anulate. După eșecul Cupei Disney, care a rămas fără excursia la Paris, De Mezzo a anunțat că nu mai poate organiza nici Cupa Slatinei la Înot, ajunsă la ediția 10”, se arată în postare.

Potrivit social-democraților, situația actuală este rezultatul lipsei de implicare a primarului și a nerespectării procedurilor legale.

În ambele cazuri, primarul incompetent nu a demarat la timp procedura de achiziție a serviciilor necesare. Avea datoria să urmeze procedurile legale de organizare: avize, autorizații, coordonare cu instituțiile responsabile. Din păcate, superficialitatea cu care a tratat întregul proces a dus la imposibilitatea desfășurării evenimentului”, mai transmit reprezentanții PSD Slatina.