Deputatul și președintele PSD Slatina, Marius Iancu, consideră că reorganizarea teritorială a României este o măsură necesară, dar atrage atenția că aceasta nu poate fi impusă de la nivel guvernamental, fără respectarea procedurilor legale și fără consultarea cetățenilor.
Prezent în emisiunea „Reporter 24”, parlamentarul a amintit de eşecul lui Ilie Bolojan, al cărui referendum pentru unirea localităţilor Oradea şi Sânmartin (Băile Felix) a eşuat lamentabil.
„Această reorganizare teritorială poate, într-adevăr, trebuie făcută. Cu toții vedem că demografic lucrurile s-au modificat, dar ea trebuie făcută într-un anumit fel și cu respectarea legii. În momentul de față, ea nu se poate face din pix, de la Guvern. Trebuie să ai un referendum. Premierul Bolojan nu a reușit să unească Oradea cu Băile Felix. Legea, în momentul de față, presupune referendum. Altfel, trebuie modificată Constituția”, a declarat Marius Iancu.
- Iancu: Oamenii trebuie informați corect
Marius Iancu a explicat că lipsa unei informări clare ar putea genera temeri nejustificate în rândul populației.
„Am auzit vorbindu-se de dispariția localității. Păi vă dați seama cum sună asta în mintea unui om, că-i dispare localitatea? Nu-i dispare! Se comasează probabil cu altă localitate și se numește altfel”, a spus deputatul.
El a adăugat că un proces de reformă administrativă nu poate fi făcut decât printr-un dialog real între autorități și cetățeni.
„În această problemă complicată de reformă teritorială, de reorganizare, eu cred că tot un partid cum este PSD o poate face, la un moment dat, dar într-un anumit fel, astfel încât să înțeleagă și oamenii de ce se fac aceste lucruri”, a completat Marius Iancu.
- Ministerul Dezvoltării propune o reformă administrativă majoră
Declarațiile deputatului vin în contextul unei propuneri lansate de Ministerul Dezvoltării, care pregătește o amplă reorganizare administrativă. Potrivit informațiilor publicate de Euronews România, proiectul prevede reclasificarea mai multor orașe care nu mai îndeplinesc criteriile minime de populație, urmând ca acestea să revină la statutul de comună.
România are în prezent 3.228 de unități administrativ-teritoriale, dintre care 103 municipii și 216 orașe. Dintre acestea, 59 de municipii și 146 de orașe nu mai îndeplinesc criteriile demografice actuale.
- Orașe care ar putea deveni comune și comune care pot deveni municipii
Conform noilor propuneri, pragurile minime ar urma să scadă la 25.000 de locuitori pentru municipii și 7.000 pentru orașe. Localitățile care nu ating aceste limite ar urma să revină la statutul de comună, în timp ce unele comune mari, precum Florești (Cluj) sau Chiajna (Ilfov), ar putea deveni municipii.
În total, aproximativ 150 de orașe ar putea fi retrogradate, iar alte 45 de comune ar putea fi declarate orașe.