Femeia care anunţase dipariţia fiicei de 14 ani, găsită moartă într-o pădure de lângă Bucureşti. Iubitul adolescentei, principalul suspect

Dispariţia unei femei din Capitală este anchetată de Serviciul Omoruri. În urmă cu doar câteva zile, aceasta a anunţat dispariţia fiicei în vârstă de doar 14 ani, însă atunci când copila a revenit acasă, mama nu a mai fost de găsit. Ieri, trupul neînsufleţit al acesteia a fost descoperit îngropat într-o pădure de la marginea Capitalei. 


La audieri au ajuns imediat adolescenta şi iubitul acesteia, un individ cu şase ani mai mare. Tânărul a recunoscut în faţa anchetatorilor că el a ucis-o pe femeie şi a fost reţinut pentru 24 de ore.

Totul a început când femeia a sunat la poliţie şi a anunţat că fiica sa de 14 ani a dispărut. Însă, după câteva zile, fata a revenit acasă, în cartierul Berceni, din Capitală. Culmea este că, imediat după, mama nu a mai fost de găsit. O rudă a sunat-o în repetate rânduri şi, în lipsa unui răspuns, a alertat autorităţile. Asta le-a dat de bănuit poliţiştilor, care au pornit în căutarea ei.

Adolescenta de 14 ani și iubitul ei cu 6 ani mai mare sunt principalii suspecți ai crimei. Cadavrul femeii a fost găsit îngropat într-o pădure de la marginea Capitalei, în apropiere de Pantelimon. Iniţial, fiica şi iubitul tinerei ar fi încercat să îi ducă pe polițiștii pe piste greșite. 

Surse Observator spun că tânărul ar fi avut un comportament agresiv față de mama iubitei, după un conflict.

„Ferească Dumnezeu de lucrurile acestea care se întâmplă. A fost ceva în familie”, spun oamenii.

Vecinii spun că, într-una dintre seri, s-ar fi auzit zgomote din locuinţa femeii. Ba mai mult, o rudă le-ar fi spus poliţiştilor că la un moment dat a găsit-o pe tânăra de 14 ani în apartament, cu prietenii săi, făcând curăţenie.

„A fost casa plină de băieţi. Ea a avut un prieten, cred că mai mare, vorbea pe aici lumea. Nu prea se ducea la şcoală”, povestesc vecinii.

După aproape 12 ore de audieri, iubitul adolescentei de 14 ani a recunoscut în faţa anchetatorilor că el a ucis-o pe mama fetei.

„Ştiţi că e urmărire penală, nu avem voie să dăm date despre dosar. Pot să vă spun că el a recunoscut. A recunoscut şi regretă”, a declarat Georgeta Popescu, avocata principalului suspect.

Tânărul de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, şi în cursul zilei de astăzi va fi prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Dacă se dovedeşte că este vinovat, individul riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor.