Comuna Brebeni este una dintre cele 19 localități din județele Olt și Dolj care vor beneficia de alimentare cu gaze naturale prin conducta de transport Ghercești–Jitaru, un proiect de importanță națională derulat de Transgaz. Lucrările sunt în desfășurare, iar autoritățile locale privesc cu optimism această investiție care va aduce beneficii majore pentru locuitori.
„Suntem prinşi în presiunea conductei, care este dimensionată inclusiv cu presiune pentru localitățile pe raza cărora tranzitează. Avem speranţe, dar să sperăm că scăpăm de această ordonanţă. Nu vreau să descurajez cetăţenii din comuna Brebeni şi vreau să le transmit că atât timp cât voi sta primar voi face tot ce pot pentru localitate. În afară de faptul că documentaţia trebuie să meargă şi să-şi urmeze cursul, sunt prezent în teren. Dar, să sperăm că nu se opresc aceste investiţii”, a declarat Florin Cîrstea, primarul comunei Brebeni, în cadrul emisiunii „Reporter 24”.
- O investiție strategică în infrastructura energetică
Proiectul Ghercești–Jitaru este realizat de asocierea Inspet – Edhe Round Design, care a câștigat contractul Transgaz în valoare de 105 milioane de lei. Conducta, cu o lungime de aproximativ 90 de kilometri, va transporta un debit de aproape 2 miliarde de metri cubi de gaze pe an și este parte a unui plan amplu de extindere a capacității de depozitare a gazelor naturale în zona Ghercești.
Depozitul subteran operat de Depogaz, filiala Romgaz, are în prezent o capacitate de 250 milioane metri cubi pe ciclu, iar prin lucrările aflate în derulare se urmărește creșterea acesteia la 600 milioane metri cubi, cu o dublare a capacității de injecție și extracție.
Valoarea totală a investiției, incluzând achiziția de materiale și montajul, este estimată la peste 230 milioane lei, fără TVA.
- Beneficii pentru comunitățile locale
Guvernul a declarat proiectul de importanță națională, precizând că el va contribui semnificativ la dezvoltarea localităților situate pe traseul conductei. Alimentarea cu gaze naturale va permite locuitorilor să renunțe la combustibilii solizi și lichizi, ceea ce va îmbunătăți confortul și va reduce poluarea.
„Aceasta va asigura utilizarea gazelor naturale în gospodăriile populației și în cadrul obiectivelor social-culturale, contribuind semnificativ la creșterea gradului de civilizație și confort. Totodată, consumul forestier pentru lemnele de foc se reduce, asigurându-se condiții pentru redresarea ecologică”, se arată într-un document al Guvernului.
Pe lângă Brebeni, alte localități oltene vor beneficia de proiect, printre care Slatina, Balș, Scornicești, Osica de Sus, Coteana, Ipotești și Fălcoiu.
- Peste 146.000 de locuitori vor avea acces la gaze naturale
Prin realizarea conductei, vor putea fi alimentate cu gaze aproximativ 146.587 de persoane, 259 de instituții publice – școli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale – și circa 150 de agenți economici.
De asemenea, proiectul va garanta continuitatea furnizării de gaze, mai ales în condiții climatice dificile, și va sprijini aplicarea principiului de solidaritate energetică europeană, prin reducerea dependenței de sursele externe.
Primarul Florin Cîrstea a subliniat că, pentru Brebeni, această investiție înseamnă un pas important spre dezvoltare și modernizare.
„Vreau ca oamenii din Brebeni să știe că nu vom opri eforturile. Avem speranțe și ne dorim ca această lucrare să se finalizeze cât mai repede”, a spus edilul.