Oltul, sub Cod galben de ploi, vijelii şi grindină, de marţi seară, până joi

Meteorologii au emis cod galben de vreme rea pentru judeţul Olt. Astfel, de pe 19 mai, ora 21.00, până joi, 21 mai, ora 18.00, se vor semnala ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi chiar grindină.

Vremea rea pune stăpânire pe judeţul Olt, din această seară.
 
„În Oltenia, sudul Banatului și în vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 litri pe metrul pătrat”, anunţă meteorlogii.

De asemenea, începând cu 20 mai, codul galben care cuprinde judeţul Olt este extins. Pe lângă averse torenţiale, vântul va sufla cu putere.

„În intervalul 20 mai, ora 8.00, 21 mai, ora 18.00, în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60-70 kilometri pe oră, grindină și averse torențiale”, mai transmit meteorologii.

Potrivit ANM, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25-30 litri pe metrul pătrat și local 40-60 litri pe metrul pătrat, cu precădere în Oltenia și în zona Carpaților Meridionali.