94 de oltence bătute sau ameninţate de parteneri, în 2019. Poliţiştii au emis ordine de protecţie provizorii, dar 55 au fost încălcate

Poliţiştii din Olt au emis, în decursul anului trecut, 94 de ordine de protecţie provizorie în cazul unor persoane care îşi agresau partenerii şi deveniseră un pericol pentru aceştia. Majoritatea acestor ordine au fost validate şi de instanţa de judecată, însă numărul încălcărilor acestor restricţii a crescut, în 2019.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că 61 dintre cele 93 de ordine de restricţie provizorii au fost emise în mediul urban, şi 33 în mediul rural.

Măsurile dispuse de poliţiştii au fost menţinute şi de instanţa de judecată, ulterior.

„Dintre cele 94 de ordine de protecţie provizorii, 54% au fost transformate în ordine de protecție”, a explicat reprezentantul IPJ Olt.

Alexandra Dicu a mai precizat că s-a constatat o creștere a numarului infracțiunii de nerespectarea ordinelor de protecție, atât a celor provizorii dispuse de poliţişti cât şi a celor date de instanţa de judecată. Astfel, dacă în 2018 au fost constatate 10 încălcări, în 2019 numărul acestora a ajuns la 55.

Legislaţia privind violenţa domestică a fost modificată şi completată (prin Legea 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenţie a poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică şi emiterea ordinului de protecţie provizoriu de către aceştia. Astfel, la sfârşitul anului trecut, a fost aprobat şi publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale 46/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti.

De la data de 28 decembrie 2018, poliţiştii pot emite ordinul de protecţie provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecţie a victimelor. Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane. În cadrul intervenţiilor, poliţiştii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor şi pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.

Ei observă şi adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate şi, dacă se impune, solicită intervenţia echipelor medicale. Informează atât victima, cât şi agresorul, cu privire la drepturile şi obligaţiile lor şi măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situaţiei de fapt.

Ordinul prevede şi modul în care poliţiştii trebuie să acţioneze în situaţii speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabileşte dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol. Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu.

În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu.

Faţă de agresor, poliţistul, prin ordinul de protecţie provizoriu, poate dispune şi alte obligaţii sau interdicţii, şi anume: păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliţie a armelor deţinute de acesta.