Potrivit unui comunicat de presă, în 2018, 74 de acțiuni și controale cu forțe au fost desfăşurate de poliţiştii de la Imigrări Olt, în urma cărora au fost depistați 15 străini în situații ilegale.
„Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 4 decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, iar ceilalți 11 străini au fost puşi în legalitate.De asemenea, s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul Romaniei pentru un cetățean străin din Albania”, se arată în comunicatul citat.
Sursa citată mai arată că, totodată, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind regimul străinilor în România, republicată , și a celor privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.