„Caravana meseriilor”, la Colegiul Tehnic „Alexe Marin”

Colegiul Tehnic „Alexe Marin” Slatina este, vineri, gazda „Caravanei meseriilor”, începând cu ora 9.00. Evenimentul este organizat de firmele din domeniul automotive, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT).

Potrivit profesorului Valeria Diaconu, „Caravana meseriilor” are ca obiectiv promovarea meseriilor din domeniul automotive.

„Caravana are ca scop informarea elevilor și părinților despre posibilitatea înscrierii în clasele de învățământ dual și profesional și avantajele parcurgerii acestui trasu profesional, precum şi de a discuta cu aceştia asupra locurilor de muncă moderne care vor putea fi ocupate la finalizarea şcolarizării”, spune Valeria Diaconu, profesor în cadrul Colegiului „Alexe Marin”.

Specificul Caravanei este că aceasta va beneficia de stații de lucru mobile, astfel încât elevii vor putea testa ce înseamnă să fii, de exemplu, operator maşini cu comandă numerică (CNC), sudor sau electronist.