Cimitirul de pe strada Învierii
Una dintre „minunile“ din Caracal era legată de cimitirul oraşului, care se afla pe strada Învierii. Însă denumirea străzii a fost schimbată de mai bine de 50 de ani, imediat după ce localnicii şi-au dat deama de „minune”. „Cimitirul a fost construit pe la 1877 pentru a fi îngropaţi eroii din Războiul de Independenţă. La acea vreme, strada se numea «Învierii». La început nimeni nu a sesizat «minunea». Mai târziu, după mulţi ani în care s-a vorbit despre situaţia locativă a cimitirului, s-a luat decizia schimbării denumirii străzii”.
Penitenciarul, pe strada Libertăţii
Alta, dispărută şi ea, era legată de penitenciarul din Caracal, care se afla pe strada Libertăţii. „Minunea” a început pe la 1950, când strada pe care se află acum Judecătoria, şi unde funcţionau de la 1848 Tribunalul şi un loc de detenţie, a primit denumirea «Libertăţii». Mai întâi a dispărut puşcăria şi apoi şi denumirea străzii. Însă „minunea” s-a păstrat. Nici fabrica de pâine nu se mai află pe strada Foametei. „În primii ani ai comunismului, actuala stradă a Craiovei se numea «Foametei». După 1960, când s-a construit fabrica de pâine pe acea stradă, s-a vorbit despre o nouă «minune». Ea nu a durat mult, deoarece s-a luat decizia de a se schimba denumirea străzii“.
Ceasul din gară, o „minune“ întreţinută
Singura „minune“ a municipiului Caracal care mai există este ceasul din gară: pe o parte orele sunt notate cu cifre arabe, iar pe cealaltă parte, cu cifre romane. Spre deosebire de cei care s-au perindat pe la conducerea oraşului şi care au făcut tot posibilul pentru a scăpa de minuni, considerând că ele afectează într-un mod negativ numele localităţii, mai-marii din CFR nu s-au ruşinat şi au păstrat „minunea“.
Carul s-a răsturnat şi nu prea
În ceea ce priveşte carul răsturnat la Caracal, se spune că legenda s-a născut dintr-o confuzie. Sunt mai multe variante. Se spune că atunci când răzvrătiţii de la 1848 au fost aduşi cu carul la judecată, la tribunalul din Caracal, acesta s-a răsturnat cu ei. S-a răsturnat carul cu prostimea, cum li se spunea oamenilor din popor. De la prostime la proşti nu a fost prea mare distanţă, pentru oamenii de rând, care nu făceau diferenţa între cei doi termeni, între înţelesurile lor. O altă variantă spune că aici s-a răsturnat carul cu vâlcenii veniţi cu ploşti la târgul de săptămână. De la carul cu ploşti la cel cu proşti a fost doar un pas. Mai există şi varianta potrivit căreia această „minune“ s-a născut din cauza muncitorilor care, atunci când au montat monumentul dedicat revoluţionarilor de la 1848, ce reprezintă un grup compact de revoluţionari, au inversat părţile componente. Ei au montat mai întâi piatra care simbolizează partea superioară a grupului şi apoi pe cea care vrea să înfăţişeze trupurile şi picioarele revoluţionarilor, dând astfel dovadă de prostie.
Pompierii au luat foc, iar porţile de la poliţie au fost furate
Legat de această din urmă legendă se mai spune că ulterior răsturnării carului au avut loc şi câteva incidente care să întreţină „minunea“. Pompierii au luat foc, iar porţile de la poliţie au fost furate. Se vorbeşte că într-o noapte a izbucnit un incendiu în imobilul unde îşi aveau sediul pompierii, de la un circuit electric. Pompierii au intervenit repede, astfel că pagubele au fost neînsemnate, dar au rămas urmele, care au fost suficiente pentru ca localnicii să mai inventeze o minune, cum că pompierii au luat foc. Un alt eveniment este legat de nişte hoţi care au încercat să fure porţile de la sediul poliţiei. Au tras de ele şi au reuşit să rupă una din balamale. Pentru a le repara, au fost date jos şi duse la atelier. Manopera a durat câteva zile, suficient ca să mai apară o „minune“. Nimeni nu ştie cu exactitate când au încercat hoţii să fure porţile.
