Polițiștii au efectuat astăzi percheziții domiciliare la o familie din Craiova, suspectată de implicare într-un caz de furt calificat cu o pagubă considerabilă: 50.000 de euro. Banii ar fi fost sustrași de un tânăr de 19 ani care ar fi fost ajutat și de părinții săi. Potrivit craiovajust.ro suma de bani furată ar fi fost strânsă de femeia păgubită din cerșit în Franța.
Potrivit IPJ Dolj, tânărul din Craiova este bănuit că, în perioada septembrie 2024 - 22 ianuarie 2025, ar fi pătruns fără drept în casa unei femei de 37 de ani tot din Bănie și ar fi furat 50.000 de euro care erau ascunși de femeie sub o placă de gresie din baia locuinței. Ulterior, ar fi cheltuit banii împreună cu părinții săi, o femeie de 35 de ani și un bărbat de 45 de ani. Astăzi, anchetatorii au descins în locuința familiei.
„În această dimineață, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Craiova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, pentru documentarea activității a trei persoane din Craiova, respectiv un tânăr de 19 ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și părinții acestuia, o femeie de 35 de ani și un bărbat de 45 de ani, ambii cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că în perioada septembrie 2024 – 22 ianuarie 2025, tânărul ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 37 de ani, din Craiova, de unde ar fi sustras 50.000 de euro, bani ascunși sub o placă de gresie din baia imobilului, pe care împreună cu părinții acestuia i-ar fi folosit în diverse moduri.
În urma activităţilor desfăşurate de polițiști, au fost descoperite bunuri și înscrisuri care pot constitui probe în cadrul procesului penal. Bunurile și înscrisurile au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Dolj.
Cele trei persoane au fost aduse cu mandat la sediul poliției, pentru audieri. Potrivit craiovajust.ro, membrii familiei ar fi avut informații clare despre locul în care erau ascunși banii, fiind cunoștințe ale victimei. Femeia păgubită ar fi cerșit în Franța împreună cu membrii familiei suspectate acum de furt calificat. Din activitatea de cerșetorie, ar fi strâns cei 50.000 de euro pe care i-a ascuns pentru a nu fi descoperiți.