În perioada ianuarie – martie 2025, Serviciul Control al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt a desfășurat 44 de acțiuni de control, vizând o gamă variată de furnizori de servicii medicale aflați în relație contractuală cu instituția.
Astfel, au fost verificați 19 medici de familie, 2 furnizori de investigații paraclinice, 1 furnizor de dispozitive medicale, 5 farmacii, 2 cabinete stomatologice, 5 furnizori de asistență medicală de specialitate clinică, precum și 10 unități implicate în derularea programelor naționale de sănătate.
Controalele au vizat modul de respectare a clauzelor contractuale, concordanța dintre serviciile medicale contractate, raportate și decontate de CAS Olt și cele efectiv consemnate în registrele cabinetelor. De asemenea, a fost verificată respectarea programului de lucru și menținerea condițiilor existente la momentul evaluării inițiale, pe tot parcursul derulării contractelor.
Ca urmare a constatărilor, CAS Olt a imputat suma de 145.798 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale raportate cu nerespectarea legislației și obligațiilor contractuale.