Prim-vicepreşedintele PSD, preşedintele organizaţiei Olt, Marius Oprescu, a declarat joi că lucrurile trebuie să se schimbe în cadrul Coaliţiei de Guvernare, iar social-democraţii să nu mai fie ignoraţi atunci când se iau decizii. PSD începe chiar mâine o consultare a activului de partid cu privire la drumul pe care formaţiunea să meargă în continuare, iar prima întâlnire regională se desfăşoară la Slatina.
PSD Olt a transmis pe conturile de social media că nu se mai poate cu Ilie Bolojan Premier. La întâlnirea de la Slatina vor fi prezenţi, printre alţii, preşedintele PSD Sorin Grindeanu şi secretarul general Claudiu Manda.
„De mâine încep întâlnirile regionale, prima se ține la Slatina, începând cu ora 12.00. Vom face aceste întâlniri regionale, după care e stabilită pentru 20 aprilie acea consultare cu aproximativ 5.000 și ceva de oameni, așa cum am făcut-o și în momentul în care am intrat la guvernare. Vom face această consultare și în momentul acesta, în care trebuie să ne definitivăm foarte clar direcția în care ne îndreptăm”, a declarat Marius Oprescu.
- „PSD asigură aproximativ jumătate din voturile necesare în Parlament pentru susținerea Guvernului”
Prim-vicepreşedintele PSD la nivel naţional a subliniat că, deşi social-democraţii reprezintă aproximativ jumătate din Coaliţie, sunt ignoraţi în luarea deciziilor.
„În momentul de față, am spus-o în repetate rânduri și cu riscul de a mă repeta încă o dată, Partidul Social-Democrat asigură aproximativ jumătate din voturile necesare în Parlament pentru susținerea Guvernului, respectiv cam 47% din aceste voturi, iar de fiecare dată propunerile noastre pentru Programul de guvernare sunt ori neincluse, ori incluse parțial, ori întârziate, creând o presiune și lăsând impresia din partea ipocriților că noi ne opunem reformei”, a mai spus Marius Oprescu.
Liderul PSD Olt a opinat că, din 20 aprilie, situaţia se va schimba radical.
„Cred că nu se mai poate așa. Partidul Social-Democrat nu poate fi breloc al acestei guvernări. Să nu uităm că atunci când am intrat la guvernare cu toții, am spus că vom participa și cred că cel mai important e, într-o Coaliție, să existe dialogul. Atât timp cât dialogul nu există și măsurile sunt luate unilateral, doar că de către un grup mic de oameni, nu cred că putem să ne mai îndreptăm în direcția asta. Cu siguranță lucrurile, după 20 aprilie, nu vor mai rămâne la fel. E părerea mea personală”, a conchis Marius Oprescu.