Şi celelalte probe lucrate în laboratorul DSP, în urma suspiciunii de toxiinfecţie alimentară, de la Colegiul Ion Minulescu, sunt negative

Cele cinci probe care se mai aflau în lucru, în laboratorul DSP Olt, în urma scandalului suspiciunii de toxiinfecţie alimentară, după ce mai mulţi elevi au ajuns săptămâna trecută la spital cu probleme digestive, sunt  de asemenea negative. Este vorba despre probele recoltate de la personalul din cantină, două bucătărese şi trei ajutoare de bucătar. Celelalte probe, recoltate de la elevii care au necesitat spitalizare, au fost negative la Shigella, Salmonella, E. Colli, Stafilococus Aureus, B. Cereus.

Toate probele recoltate, atât de la elevii care au necesitat internare, în urma problemelor digestive, cât şi ale personalului ce deserveşte cantina Colegiului Naţional „Ion Minulescu” sunt negative la bacterii.

DSP Olt aşteaptă şi ancheta celor de la DSVSA Olt, care au dispus închiderea cantinei, pentru a face publice toate rezultatele.

Sunt negative şi cele cinci analize care mai erau în lucru, dar aşteptăm şi concluziile celor de la DSVSA, să finalizăm ancheta. Nu pot spune eu cum se se explică îmbolnăvirea, ci medicul infecţionist. Toate cele cinci coprocuturi care mai erau în lucru, nu prezentau risc de îmbolnăvire”, a precizat Gabriela Gogiu, purtător de cuvânt al DSP Olt.

Deşi, analizele recoltate de la pacienţi, din meniurile servite de copii, dar şi de la personalul care pregătea mâncarea, sunt negative la bacteriile care ar fi putut provoca problemele digestive, momentan cantina Colegiului Naţional „Ion Minulescu” este închisă, măsura fiind dispusă de DSVSA Olt, care a aplicat şi o amendă de 10.000 de lei pentru: „Deficiențe structurale (infiltrații pe tavane pe zone restânse), monitorizarea temperaturii în spațiile cu regim termic nu se face corespunzător, nu există evidențe pentru operațiunile de dezinfecție, dezinsecție, deratizare, dosarele medicale ale personalului angajat nu sunt vizate din luna septembrie 2021”, a transmis DSVSA Olt, printr-un comunicat, după efectuarea controlului.