Un jurist al TMK-Artrom Slatina a încetat din viaţă

Un cunoscut jurist de la TMK-Artrom Slatina a încetat din viaţă, vineri, în urma unui infarct miocardic.

Potrivit unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a companiei, Doru Bogdan, „şi-a dedicat companiei ТМК-ARTROM peste patruzeci ani de activitate, aducând o contribuție deosebită la dezvoltarea companiei”.

„Moartea lui prematură este o pierdere ireparabilă pentru familie, prieteni, colegi și toți cei care l-au cunoscut. Și-a dedicat companiei ТМК-ARTROM peste patruzeci ani de activitate, aducând o contribuție deosebită la dezvoltarea companiei. Doru Bogdan a fost o persoană extraordinară. A iubit viața, a fost un sprijin de încredere pentru  cei apropiați, s-a bucurat de un respect deosebit din partea colegilor. Un om cu inimă mare, deschis și receptiv, un avocat dedicat profesiei. Așa va rămâne pentru totdeauna în memoria și inimile noastre!”, transmit cei de la TMK Slatina.