Scandal cu focuri de armă într-un local din Mamaia

O persoană a tras două focuri de armă, duminică, într-un local din staţiunea Mamaia, în urma unui conflict spontan. Poliţiştii fac verificări în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii din Mamaia au fost sesizaţi că, în urma unui scandal într-un local din staţiune s-au tras focuri de armă.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, o persoană necunoscută ar fi tras în plan vertical ceea ce par a fi fost două focuri de armă, fără a se fi înregistrat victime”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Constanţa.

În urma cercetărilor la faţa locului, a fost descoperit un tub cartuş, dar cel care a tras nu a fost identificat.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal, iar poliţiştii staţiunii Mamaia, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase fac verificări pentru stabilirea situaţiei.

Sursa: mediafax.ro