Amnistie fiscală pentru companiile care își achită restanțele până la 15 decembrie

Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor pentru dobânzi, penalităţi şi alte accesorii datorate de contribuabilii care vor achita principalul restanţelor până la data de 15 decembrie 2020, măsură care va sprijini mediul de afaceri lovit de criza Covid-19 şi va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an, informează MFP.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis vineri AGERPRES, principalele beneficii ale introducerii amnistiei sunt relansarea economiei şi depăşirea unor probleme economice ale contribuabililor, precum şi diminuarea datoriilor acestora.

Prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligaţiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum şi obligaţiile bugetare cu termene de plată între 1 aprilie 2020 şi 15 decembrie 2020, astfel că, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijină contribuabilii care pot folosi lichidităţile de care dispun pentru continuarea activităţii afectată direct sau indirect de criza Covid - 19 şi permite curăţarea bilanţurilor de datorii, iar pe de alta parte, se asigură o creştere a veniturilor la bugetul general consolidat.

MFP estimează un impact bugetar pozitiv de până la 2 miliarde de lei. Cei mai mulţi beneficiari sunt din sectorul economic privat

Facilităţile fiscale vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice sau profesii libere, entităţi fără personalitate juridică, instituţii publice etc.

Ordonanţa de Urgenţa elaborată de MFP reglementează 4 tipuri de facilităţi fiscale şi acoperă toată situaţiile cu care se pot confrunta contribuabilii

Cele patru tipuri de facilități fiscale

Astfel, prima măsură vizează anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care la această dată au în sold atât obligaţii bugetare accesorii cât şi obligaţii bugetare principale.

În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, să achite obligaţiile curente (cele născute după 31 martie 2020), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.

"Cu alte cuvinte, la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, contribuabilul nu trebuie să mai aibă niciun fel de datorie, cu excepţia accesoriilor care se anulează", precizează Ministerul Finanţelor.

Cea de-a doua măsură are în vedere anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declaraţie rectificativă, cu scadenţa anterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv

În acest caz, contribuabilii care consideră ca sunt erori în sumele declarate iniţial pot depune declaraţie rectificativă prin care să declare obligaţiile suplimentare şi pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor declarate suplimentar dacă plăteşte aceste obligaţii, precum şi obligaţiile curente (cele născute după 31 martie 2020), depune toate declaraţiile fiscale şi, bineînţeles, depune cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.

Măsura a treia se referă la anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv dacă la aceasta data contribuabilul are în sold doar accesorii iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse.

Şi în acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile curente (cele născute după 31 martie 2020), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.

Măsura patru vizează anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadente anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a inspecţiei fiscale sau verificării situaţiei fiscale personale, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţa.

În acest caz, contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanţei au în derulare o inspecţie fiscală ori o verificare a situaţiei fiscale personale pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligaţii până la termenul de plata stabilit în decizia de impunere şi dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la 15 decembrie 2020 sau ulterior acestei date.

Care este procedura

Aceste facilităţi fiscale pot fi aplicate şi de autorităţile administraţiei publice locale, opţional, dacă consiliul local stabileşte, prin hotărâre, aplicarea acestor prevederi, precum şi procedura aplicabilă

Facilităţile fiscale sunt aplicate şi de alte autorităţi sau instituţii publice care administrează obligaţii bugetare, în sensul ca şi aceste entităţi anulează accesoriile pentru obligaţiile bugetare pe care le administrează, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţa.

Contribuabilii pot notifica organului fiscal intenţia de a beneficia de anularea accesoriilor. În acest caz, pentru accesoriile ce pot forma obiectul anulării se instituie un regim special de administrare. Pentru debitorii care nu au notificat organul fiscal pentru a beneficia de anularea accesoriilor, dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile care pot fi anulate şi care au fost achitate după data intrării in vigoare a ordonanţei de urgenţa, se restituie, la cerere, potrivit Codului de procedură fiscală.

În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în scopul acordării posibilităţii de a beneficia de anularea accesoriilor se reglementează posibilitatea contribuabilului de a efectua plăţi din sumele indisponibilizate ca efect al popririi

Dacă îndeplineşte condiţiile, un contribuabil poate beneficia de anularea accesoriilor în oricare dintre facilităţile fiscale menţionate anterior. Astfel, un contribuabil poate să cumuleze toate facilităţile dacă până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv îndeplineşte condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă.

Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţa beneficiază de eşalonare la plata pot beneficia de facilităţile fiscale dacă îndeplinesc condiţiile impuse de ordonanţa, pe de o parte, iar pe de alta parte, doresc şi menţinerea eşalonării la plata, ori dacă finalizează eşalonarea până la 15 decembrie 2020, textul ordonanţei făcând distincţie între aceste situaţii.

sura: digi24.ro