Administraţie

2018-03-27, 14:16:08

Oprescu: „Sperăm ca, într-o lună, să aflăm firma sau firmele care câştigă licitaţia pentru Managementul Deşeurilor”

Numele firmelor, care vor fi declarate câştigătoare în cadrul procedurii de licitaţie publică privind colectarea şi transportul deşeurilor din judeţul Olt, dar şi administrarea depozitului ecologic de la Bălteni, vor fi făcute publice, în aproximativ o lună, potrivit preşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu.

Este vorba despre două contracte, unul pentru colectare şi transport şi celălalt pentru administrarea depozitului, în cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, finanţat cu fonduri europene.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că procedura de achiziţie publică este în faza de clarificări.

„În legătură cu proiectul Managementul Deşeurilor atât administrarea centrului de la Bălteni, cât şi colectarea sunt în continuare în faza de evaluare a ofertelor. Este o perioadă în care se cer clarificări de la cei care au depus oferte. Sperăm ca, într-o lună, să aflăm firma sau firmele care câştigă licitaţia pentru Managementul Deşeurilor”,
a afirmat Oprescu.

Rosal Grup SA şi asocierea Salubris SA cu Clean Prest Activ SRL sunt cei doi ofertanţi pentru colectarea şi transportul deşeurilor din judeţul Olt, în cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt în urma implementării unui proiect cu fonduri europene.

Asocierea SC Salubris SA şi SC Clean Prest Activ SRL a depus o ofertă şi pentru operarea depozitului ecologic de deşeuri de la Bălteni. Cealaltă ofertă este depusă de SC Girexim Universal SA Piteşti.

Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului, dar şi sistem de alimentare cu apă şi energie electrică, drumuri de acces şi alei interioare sau pavilionul administrativ.

În cadrul acestui proiect, fuseseră deja finalizate lucrările de construcţie a patru staţii de transfer în Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, a 3.722 platforme de colectare a resturilor menajere şi a 1.975 platforme de colectarea a deşeurilor reciclabile, în cele 112 localităţi din judeţ. În curs de implementare se află şi lucrările de închidere a depozitelor urbane neconforme existente în localităţile Slatina, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş.

Comentarii

Redacţia

2018-03-27 14:16:08

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...