Grevă generală de o zi, la Garda de Mediu? Sindicalist oltean: „Suntem încă în grevă, până primim un răspuns oficial de la Bucureşti”

Decizia liderilor de sindicat din Garda Naţională de Mediu de a suspenda greva generală, pe perioada negocierilor cu Ministerul, n-a ajuns şi în comisariatele judeţene, care continuă protestul, potrivit reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Olt.

Liderul de sindicat al Gărzii Naţionale de Mediu Olt, Aura Mandache, a declarat, joi dimineaţă, că greva generală continuă şi în cea de a doua zi.

„Deocamdată n-am suspendat greva. Suntem încă în grevă, până primim un răspuns oficial de la Bucureşti. Sunt la negocieri şi încă n-am primit nimic. Este posibil să se suspende, dar încă n-am primit nimic”, a afirmat ea.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu au decis să suspende, temporar, greva generală declanşată miercuri, în condiţiile în care au început negocieri cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, a declarat joi, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului, Valentin Neagoe.

Potrivit acestuia, negocierile cu Ministerul Mediului se derulează în etape, iar în cazul în care vreuna din revendicări va rămâne nerezolvată sindicaliştii vor relua greva.

„Ieri (miercuri, n.r.) am avut negocieri până târziu, până la orele 11:00 seara, la Ministerul Mediului, negocierile derulându-se pe mai multe etape. Noi am suspendat temporar greva, pe perioada acestor negocieri. În cazul în care se dă rateu pe o anumită etapă, greva continuă, fără alte proceduri”, a declarat Valentin Neagoe.

De asemenea, liderul sindical a mai spus că a primit promisiuni scrise de la reprezentanţii Ministerului Mediului că li se vor rezolva cerinţele, mai exact inechităţile salariale şi că s-a format un grup de lucru pe această temă.