Dragnea, despre samsarii din pieţe: „Sunt reţele mafiote, cu mulţi bani investiţi, cu protecţie din partea unor membri ai unor instituţii”

Prezent luni în judeţul Olt, la Cilieni, unde s-a întâlnit cu legumicultorii din zonă, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că în România există adevărate „reţele mafiote”, aşa-zişii samsari, care cumpără legumele de la agricultori, fără documente legale şi la un preţ derizoriu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Petre Daea, secretarul de stat din cadrul aceluiaşi minister, Daniel Botănoiu, directorul ANIF, Florin Barbu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, dar şi parlamentari olteni sau oficiali locali şi primari din judeţ, au fost prezenţi, luni, în comuna Cilieni, pentru a se întâlni cu legumicultorii care au aplicat pentru Programul pentru tomate, unul dintre cele mai importante şi de succes în judeţul Olt.

Liviu Dragnea a afirmat că, deocamdată, statul nu este pregătit să lupte cu aceste reţele, exprimându-şi speranţa că acest lucru va putea fi posibil, până la finalul anului.

„Roşiile ajung în piaţă, numai că nu ajung direct şi trebuie să recunoaştem că n-a fost timp suficient ca, într-o lună, două, trei, să se poată distruge aceste reţele mafiote. Sunt reţele mafiote, cu mulţi bani investiţi, cu protecţie din partea unor membri ai unor instituţii. Nu-i ştim, dar nu se putea fără protecţie. Este şi o reţea românească. Oamenii merg cu roşia, n-au loc în pieţe şi se joacă cu ei. Ţi-o iau, dar nu-ţi dau factură. Iar legumicultorii sunt puşi în faţa a două opţiuni: să stea cu tone de roşii să se strice şi să aştepte o factură care nu mai vine pentru că, deocamdată, statul încă nu este pregătit să dea această bătălie, în această perioadă, ci abia la toamnă sau la sfârşitul anului, sau să le dea şi să aştepte mai târziu, când va scădea preţul, când angrosiştii sunt dispuşi să le dea facturi. Aşa se joacă cu ei de mult”, a afirmat Dragnea.

Acesta spune că şi consumatorii de rând pot lupta împotriva samsarilor, alegând produsele autentice.

„Dacă nu se înţeleg cu legumicultorii români, iau roşia din import şi zic că românii acceptă, se păcălesc, pentru că este o roşie frumoasă, sclipeşte, este spălată, dată cu parfum şi cu luciu, eventual. Când o tai acasă, este carton. Ţine şi de noi, cei care cumpărăm, suntem români şi vrem să le dăm copiilor mâncare sănătoasă”,
a declarat liderul PSD.

Liviu Dragnea a cerut intervenţia autorităţilor care au competenţe în acest sector, arătând că producătorii de legume şi fructe sunt „distruşi” de aceste reţele.

„Ar trebui să intervină Protecţia Consumatorului, ANSVSA şi Antifrauda. Poate că Antifrauda se concentrează pe marile probleme care sunt acum, în ceea ce priveşte comerţul, pentru că am înţeles că în ultimele zile au început să meargă să dea tot felul de amenzi pentru nimicuri, la firme mici şi mari, pentru că lipsea un bon. Nu asta este marea problemă a sistemului. Vreau să-i văd că au curaj, minte şi capacitate să rezolve aceste probleme, care sunt generate de mafia importului de legume şi fructe în România. Sunt producători de legume, producători de fructe, care sunt aproape distruşi, care au tot rezistat. Eu nu-s membru al guvernului, dar aşa ca observator intern, sunt şi eu curios dacă sunt în stare să o facă”,
a mai spus Dragnea.