Au început demersurile pentru eliberarea autorizaţiei de construire a Sălii polivalente din Slatina

A fost depusă documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei de construire a Sălii polivalente din Slatina, investiţie derulată de Compania Naţională de Investiţii (CNI).


Viceprimarul Slatinei Gigi Vîlceleanu a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, că documentaţia va fi gata într-o săptămână. Ulterior, CNI va scoate la licitaţie restul de lucrare.

„S-a emis Hotărârea de Guvern, în luna februarie, care permite CNI să scoată proiectul la licitaţie pentru că are finanţare pentru finalizarea investiţiei. În momentul de faţă, CNI a depus la Primărie, luni, documentaţia pentru eliberarea autorizaţiei de construire. Se lucrează la această documentaţie, sunt câteva lipsuri, dar se vor pune la punct. Noi sperăm ca, într-o săptămână, firma de proiectare să aducă şi restul de documente şi noi să eliberăm autorizaţia de construire. În acel moment, CNI scoate la licitaţie restul de lucrare şi până în vară sper să avem un constructor. Nu cred că va avea ce să facă acolo, mai mult de un an. Sper ca la anul să avem sala polivalentă finalizată”, a declarat Vîlceleanu.

Reprezentantul administraţiei locale a ţinut să preciczeze că lucrările pot fi reluate de la stadiul în care se găseşte investiţia.

„S-a făcut o expertiză la tot ceea ce este acum acolo. Stadiul este bun, se pot relua lucrările. Nu este nevoie să se dărâme sau altceva”, a mai declarat Vîlceleanu.

Guvernul României a aprobat, în luna februarie, reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru finalizarea construirii Sălii de Sport Multifuncţionale cu 3.000 de locuri de la Slatina.

Istoric

Obiectivul „Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată”, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții „CNI” SA., a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării Sălii, sub titulatura de „Sală Polivalentă”, iar la sfârșitul lui 2011, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul „săli de sport”, conform legislației în vigoare.

Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției. Construcția are o desfășurare, într-un corp principal, cu o arie de 11.489,62 mp.

Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat.

Antreprenorul desemnat de către CNI a intrat în faliment, iar investiţia a fost din nou blocată.