Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a aplicat, în luna noiembrie, amenzi în valoare de 69.000 de lei, dintre care 50.000 de lei pentru munca la negru. Trei angajatori din judeţul Olt, din localităţile Priseaca, Ipoteşti şi Izbiceni, au fost depistaţi cu muncitori fără forme legale.
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului
Teritorial de Muncă Olt au efectuat, în luna noiembrie, 213 controale specifice, atât în domeniul
relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate
peste 238 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai
frecvente fiind:
• neplata
lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de
• muncă;
• neacordarea
repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
• netransmiterea
la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a
modificărilor acestora;
• neîncheierea
în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
• neacordarea
și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
• neefectuarea
controlului medical periodic,

