Liderul grupului, Leontin Teodor Andronache, din Studina, a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare, fiindu-i interzise şi mai multe drepturi printre care cel de a părăsi teritoriul României pe durata a doi ani, după executarea pedepsei. La patru ani şi opt luni de închisoare cu executare a fost condamnat Ionuţ Drăguţ, tot din Studina.
Un alt membru al reţelei, Cosmin Drăguţ, din Vlădila, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, având şi un termen de supraveghere de trei ani. De asemenea, pe durata termenului de supraveghere, Cosmin Drăguţ trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 60 de zile la Primăria comunei Vlădila. Potrivit sentinţei, acesta va desfăşura următoarele activităţi: curăţat punctele de colectare a gunoiului pe teritoriul localităţii; curăţenia drumurilor şi a celorlalte drumuri publice, îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuare; repararea şi întreţinerea drumurilor comunale, podurilor, podeţelor, curăţarea şi amenajarea şanţurilor; curăţirea fântânilor şi cişmelei publice; amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, a terenului de sport şi alte locuri publice; săpat cazma; săpat şanţuri; curăţirea terenurilor din interiorul şi exteriorul cimitirelor de deşeuri şi buruieni; curăţirea străzilor, pieţei, stadionului şi alte locuri publice; amenajarea unor locuri speciale de depozitare a deşeurilor menajere şi a gunoiului. De asemenea, instanţa a decis menţinerea arestului la domiciliu, în cazul lui Teodor Leontin Andronache şi Ionuţ Drăguţ, măsura fiind ridicată în cazul lui Cosmin Drăguţ.
Patru din cele şapte fete traficate de reţeaua coordonată de Andronache nu s-au constituit părţi civile. Instanţa l-a obligat pe Andronache să plătească 10.000 de euro, daune materiale şi daune morale, către una dintre fete, constituită în parte civilă. De asemenea, Teodor Leontin Andronache trebuie să achite 1.800 euro, daune materiale, şi 1.200 euro, daune morale, către o altă parte civilă.
Andronache şi Ionuţ Drăguţ trebuie să mai achite şi câte 5.000 lei, cheltuieli judiciare, în timp ce Cosmin Drăguţ a fost obligat la plata sumei de 2.000 lei tot cu titlul de cheltuieli judiciare. Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă, putând fi contestată de părţi.
Fetele erau amăgite cu căsătoria de traficanţi
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Olt au destructurat, în ianuarie 2015, reţeaua de trafic de persoane, coordonată de Andronache, care acţiona pe relaţia România-Germania, când oamenii legii au efectuat cinci percheziţii domiciliare în judeţele Olt şi Dolj.
Potrivit anchetatorilor, reţeaua a acţionat în perioada 2012-2015, fetele fiind obligate să practice prostituţia într-o localitate din apropiere de Stuttgart. Acestea erau forţate să-şi agaţe clienţii direct în stradă sau să ofere servicii sexuale în case de toleranţă. Liderul grupului, împreună cu ceilalţi membri ai grupării, printre care şi o femeie din comuna Cârcea, judeţul Dolj, au racolat tinere din judeţele Olt, Dolj, Sibiu, Galaţi. Una dintre modalităţile folosite de traficanţi era amăgirea fetelor, cărora le promiteau că le vor lua de soţii, până când le convingeau să plece în Germania. Foarte multe dintre ele erau racolate cu ajutorul reţelei de socializare Facebook. Gruparea a reuşit să strângă peste 100.000 de euro de pe urma activităţii infracţionale, potrivit DIICOT.