Vediţa Coloneşti avea doar varianta victoriei în meciul din cadrul ultimei etape a play-off-ului Ligii a III-a cu Progresul Spartac, susţinut în deplasare, pentru a se califica la barajul semifinal de promovare, în timp ce gazdele ar fi mers mai departe cu un egal. Atacantul celor de la Vediţa Coloneşti, Alexandru Dane, a reuşit în minutul 85 să dea lovitura decisivă.
Vediţa Coloneşti a câştigat dramatic, cu 1-0, meciul susţinut în deplasare cu Progresul Spartac şi şi-a asigurat participarea la primul baraj de promovare în Liga a II-a. Gruparea pregătită de Mircea Stan avea doar varianta victoriei, în timp ce pentru gazde un egal ar fi fost suficient.
În superioritate numerică, în actul secund, Vediţa Coloneşti a presat în permanenţa înscrierea golului victoriei, iar acesta a venit în minutul 85. Gabi Matei centrează din flancul dreapta, iar Alexandru Dane trimite, imparabil, cu capul în poartă, din doar câţiva metri.
Vediţa Coloneşti s-a calificat astfel la primul baraj de promovare în Liga a II-a, unde va întâlni Popeşti Leordeni.