Întreaga investiţie pentru Computerul Tomograf din spitalul caracalean se ridică la aproximativ 26 de miliarde de lei vechi şi a fost suportată de Ministerul Sănătăţii şi Primăria Caracal, care a aprobat în vara anului trecut cofinanţarea de zece la sută pentru acest aparat medical de ultimă generaţie, ce va deservi întreaga zonă.
Managerul Spitalului Municipal Caracal, doctorul Liviu Radu, a declarat că aparatul a fost achiziţionat la finalul anului trecut şi a fost deja montat în încăperea special amenajată. O firmă specializată din Capitală s-a ocupat atât de achiziţionarea dispozitivului medical, cât şi de amenajarea încăperii unde a fost instalat.
„Ministerul Sănătăţii a plătit banii pentru Computerul Tomograf, iar Primăria Caracal a venit cu cofinanţarea. Aparatul a fost prins în lista de investiţii, am primit aprobarea Ministerul Sănătăţii în septembrie, iar licitaţia a fost finalizată în decembrie. Ne bucurăm că nu am pierdut finanţarea şi că am reuşit să achiziţionăm aparatul care este deosebit de important pentru întreaga zonă. Aparatul a venit spre finalul anului şi a fost deja instalat. Acum mai avem de pus două uşi de plumb”, a spus managerul caracalean.
Acesta şi-ar dori ca aparatul să devină funcţional începând cu 1 martie, mai ales că are deja personal medical calificat, cei cinci radiologi ai spitalului fiind instruiţi în a interpreta rezultatele.
„Mai sunt de făcut ultimele retuşuri şi aşteptăm toate aprobările. Eu sper ca acest aparat să fie funcţional la 1 martie, mai ales că avem specialişti. Spitalul caracalean are cinci radiologi la acest moment. Aceste servicii medicale vor fi prinse în contractul cu CAS Olt. Ne bucurăm că vom putea face astfel de investigaţii la Caracal şi nu vom mai fi nevoiţi să trimitem pacienţii ce primesc astfel de recomandări spre alte unităţi medicale”, a spus Liviu Radu.
Anual, 32.000 de pacienţi ajung la Camera de Primiri Urgenţe Caracal, în timp ce 14.000-15.000 sunt internaţi pe secţiile spitalului caracalean şi primesc îngrijiri medicale de specialitate.