Urmărire în Slatina: Vărul primarului Mario De Mezzo, încătușat după ce a refuzat să oprească și a lovit mașina poliției

Verişorul de gradul I al primarului Slatinei Mario De Mezzo, Cristian, în vârstă de 58 de ani, din Perieţi, a fost încătuşat de poliştii Serviciului Rutier, luni, şi este cercetat penal după ce nu a oprit la un control de rutină, a fost blocat în trafic de oamenii legii, şi a avariat autospeciala de poliţie care îl urmărea.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban, a declarat că totul a început pe strada Cireaşov din Slatina, luni, în jurul prânzului. Cristian De Mezzo, în vârstă de 58 de ani, se afla la volanul unui autoturism şi a atras atenţia poliţiştilor de pe un echipaj deoarece nu folosea luminile de întâlnire sau de ceaţă. 

Oamenii legii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, însă acesta i-a ignorat. Poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului condus de vărul primarului. Au fost solicitate şi alte echipaje, iar autoturismul condus de De Mezzo a fost interceptat pe strada Textilistului.

Deoarece n-a cooperat cu poliţiştii, bărbatul în vârstă de 58 de ani a fost scos din maşină cu forţa, încătuşat şi dus la sediul poliţiei. Înainte de asta, Cristian De Mezzo a avariat autospeciala Serviciului Rutier.

„La data de 8 decembrie 2025, în jurul orei 11:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități de control și supraveghere a traficului rutier pe strada Cireașov din municipiul Slatina, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător nu folosea centura de siguranță și nu circula cu luminile de întâlnire sau de ceață în funcțiune, conform prevederilor legale.

Conducătorul autoturismului nu a respectat semnalul polițiștilor, continuând deplasarea. Echipajul de poliție a procedat la urmărirea acestuia și a solicitat sprijinul altor patrule din apropiere. Autoturismul a fost interceptat pe strada Textilistului, iar întrucât conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor și somațiilor polițiștilor, s-a procedat la scoaterea acestuia din autovehicul, încătușarea și conducerea sa la sediul unității de poliție, pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale.

În momentul interceptării, conducătorul autoturismului a acționat portiera vehiculului său, care a lovit autospeciala de poliție, provocând avarierea acesteia”, a declarat Claudiu Şerban. 

  • S-a dat victimă şi a sunat la 112

După ce a fost audiat, vărul primarului a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a reclamat că a fost agresat de poliţişti, solicitând să fie transportat la spital.

Ulterior, bărbatul a sesizat prin apel 112 faptul că ar fi fost agresat de către polițiști și a solicitat intervenția unui echipaj medical, fiind preluat și transportat la unitatea spitalicească.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă și distrugere.

Dosarul penal urmează a fi declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, instituția competentă să efectueze verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și pentru a se pronunța asupra existenței sau inexistenței celor sesizate.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt precizează că orice sesizare privind modul de acțiune al polițiștilor este analizată cu obiectivitate și cu respectarea tuturor procedurilor legale”, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

Cristian De Mezzo este verişor primar cu edilul Slatinei Mario De Mezzo, au confirmat surse locale. Bărbatul în vârstă de 58 de ani locuieşte în comuna Perieţi, aflată în apropierea reşedinţei de judeţ.