Ariadna Elena Doncescu, noul medic pediatru în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Spitalul Județean de Urgență Slatina are, începând din această perioadă, un nou medic pediatru, tânăr, dedicat și profund atașat de comunitatea în care a crescut. Dr. Ariadna Elena Doncescu, în vârstă de 35 de ani și mamă a doi copii, s-a întors acasă pentru a-și pune profesia în slujba celor mici. Cu profesionalism, blândețe și un zâmbet cald, noul medic pediatru promite să fie un sprijin real pentru părinții și copiii din municipiul Slatina și din orașul Drăgănești-Olt.


Potrivit conducerii unității medicale, dr. Ariadna Elena Doncescu va asigura consultații în două locații, după următorul program:

- Luni, între 8:00 – 15:00, la Cabinetul de Pediatrie din Ambulatoriul integrat al spitalului din Drăgănești-Olt;

- Marți – vineri, între 14:00 – 20:00, în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Recunoscută pentru modul delicat în care interacționează cu micuții pacienți, dr. Doncescu reușește să transforme vizita la medic într-o experiență mai puțin temută. 

„Cea mai mare bucurie este să îi văd pe copii cum pleacă zâmbind din cabinet și că au învățat câte ceva despre cum să aibă mai multă grijă de ei. Bucuria lor și a părinților este și bucuria mea”, mărturisește medicul pediatru.

Născută în Slatina și absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie din Craiova, Ariadna Doncescu spune că și-a dorit întotdeauna să revină în orașul natal pentru a profesa. Dezvoltarea spitalului, modernizarea serviciilor și perspectiva de a fi utilă comunității au determinat-o să aleagă SJU Slatina ca loc unde își va continua cariera.

„Am visat mereu să mă întorc acasă, să pot să fiu medic al Spitalului Județean de Urgență Slatina pentru că am văzut cât de mult s-a schimbat spitalul nostru. Este în plină dezvoltare și a devenit o primă alegere pentru medicii tineri. Este o bucurie imensă să pot să ajut copiii din orașul meu, din județul meu și să pot întoarce tot ce am primit de la oamenii care m-au format”, spune dr. Ariadna Elena Doncescu.