Sfaturi pentru bronzarea la solar şi bronzarea organică

Soarele natural, solarul şi bronzarea organică sunt cele mai bune metode prin care se poate dobândi un bronz imaculat şi atrăgător.

Bronzul la solar se realizează într-o manieră diferită de bronzul natural, deoarece timpul de expunere şi măsurile exacte de UV sunt controlate şi proiectate la ambele limite, maximă şi minimă bronzare, pentru a reduce pericolul de a provoca arsuri. Celulelor le trebuie 2 - 5 zile pentru a produce pigment, de aceea bronzul nu este vizibil după o singură şedinţă. Bronzarea însăşi, datorită formării pigmentului şi totodată a pigmentării mai închise, protejează pielea. Acest lucru este adesea scăpat din vedere de către cei care critică bronzul artificial şi nu apreciază rolul pe care îl au razele UVB la solar.


Raza UVB este folosită în cazul prevenirii unei boli, sau asociată unui tratament, în boli ca: psoriazis, boala de rinichi, insuficienţa renală, în cazul copiilor, rahitism, precum şi în cazul celor vârstnici, care nu se expun suficient la soare. Bronzul obţinut la aparatele de bronzare este mai plăcut şi mai sigur decât cel obţinut la soare. Plăcerea bronzatului la solar este că permite o expunere completă, un bronz mai uniform şi mai auriu comparativ cu o bronzare necontrolată, la soarele natural.

Cum foloseşti un solar?

Înainte de solar, îndepărtează orice produs cosmetic şi bijuteriile. Ţine ochii închişi pe toată durata expunerii. Zonele mai sensibile ale pielii, aluniţele şi petele cu un pigment mai pronunţat trebuie acoperite cu cremă protectoare. După expunere, pielea trebuie hidratată cu un lapte de corp. Ai voie să faci duş după minim 2 ore de la ieşirea din solar. Un bronz ideal este obţinut prin 7-8 şedinţe, într-o perioadă de 2 săptămâni.
 
Beneficiile bronzului la solar

Vitamina D produsă de razele UV previne osteoporoza, ajută la creşterea densităţii oaselor, reducând astfel pericolul de fracturi. Această vitamină are un rol important în evitarea formării Sclerosis Multiplex şi producerii unor anumite tipuri de cancer: cancerul de sân, prostata. Solarul reduce oboseala apărută odată cu astenia de primăvară, stimulează circulaţtia sângelui şi inima, ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar, reduce tensiunea şi asigură buna dispoziţie.


Bronzarea organică

Poţi avea o culoare exotică a pielii şi fără să te expui la razele UV. Nu contează ce tip de piele ai. De bronzul organic pot beneficia chiar şi persoanele cu pielea foarte sensibilă, foarte deschisă la culoare, femeile însărcinate sau persoanele care se bronzează foarte greu pe anumite părti ale corpului. Este necesară o singură şedinţă de 15 minute pentru a asigura un bronz intens, uniform şi durabil. Pentru menţinerea culorii ciocolatii a tegumentului se recomandă o şedinţă pe săptămână de bronzare prin pulverizare. Înainte de a urma procedura de bronzare DHA, este necesară realizarea unui peeling pentru a îndepărta celulele moarte astfel încât pigmentul să acţioneze direct pe celulele vii, obţinându-se un bronz mult mai durabil. Pentru aplicarea bronzului la nivelul feţei, este necesară o demachiere profundă înainte. Bronzarea organică reprezintă totodată şi un excelent tratament anti-aging datorită conţinutului bogat de aloe vera, vitamine, extract de ceai alb şi de ceai verde, ingrediente care conferă proprietăţi benefice asupra hidratării şi reîntineririi pielii. Recomandare: după şedinţa de bronzare organică , îmbracă-te cu haine mai largi, nu fă sport sau duş timp de şase ore după aplicare. Bronzul va dura aproximativ 7-11 zile. El trece în funcţie de rata de exfoliere a pielii, de pregătirea pre şi post bronzare, de sănătatea epidermei şi stilul tău de viaţă.


Sursa: www.sanatate.acasa.ro