Remorca electrică pentru maşinile electrice - în curând în Europa!

Vi se pare o idee ciudată ataşarea unei remorci cu baterii la maşina electrică pentru a-i creşte autonomia? Greşiţi, deoarece oficialilor UE li se pare o idee genială. Drept pentru care au acordat companiei care a venit cu această idee un grant de 2 milioane de euro. Iată ce i-a convins.
Motivul principal al detractorilor maşinilor electrice este deja arhicunoscut: „autonomia este prea mică!”. Momentan, maşinile electrice oferă autonomii între 100 şi 200 km, iar până în 2020 această valoare se preconizează că va creşte la circa 300 km. Oarecum suficient pentru a merge cu o maşină electrică de la Bucureşti la Constanţa (dar fără grabă, pentru a nu consuma prea mult curent), însă insuficient pentru a ajunge la mare de la Oradea sau Satu Mare, traversând toată România. Mă rog, maşinile electrice nu sunt pentru cei care fac zilnic acest drum...
 
Ei bine, compania germană Nomadic Power vine cu soluţia salvatoare: închirierea de remorci având baterii gata încărcate. Principiul e simplu: dacă vrei să pleci la un drum mai lung, te vei duce la o astfel de staţie, vei ataşa o remorcuţă Nomad la maşina ta electrică şi vei putea pleca la drumuri lungi de până la 500-600 km (cât se preconizează că va ţine bateria de capacitate maximă).
 
Pentru drumuri mai lungi, opreşti la altă staţie şi schimbi remorcuţa „consumată” cu una „cu plinul făcut” şi din nou la drum. Este adevărat, vei fi obligat să mergi cu maximum 100 km/h, deci drumul pe autostradă va dura mai mult. Şi probabil va trebui să treci în prealabil pe la un nou examen auto, pentru a putea fi eligibil să tractezi remorci - dar astea sunt detalii neimportante deocamdată.
 
Contează faptul că, în sfârşit, sunt şanse să vedem pusă în aplicare această idee de „renting range extender”, pe care o vor aprecia cel mai mult fanii maşinilor electrice. Va mai dura ceva, însă, până să apară şi în România - mai întâi trebuie să avem autostrăzi, nu-i aşa?!...

Sursa: www.promotor.ro