Alegeri parţiale pentru funcţia de primar urmează să se desfăşoare în 10 unităţi administrativ teritoriale din ţară, printre care şi comuna Nicolae Titulescu din judeţul Olt.
Potrivit unei informari care a ajuns pe masa Guvernului României, Executivul ia act de îndeplinirea condițiilor legale pentru organizarea de alegeri locale parțiale pentru funcția de primar în 10 unități administrativ-teritoriale.
Alegerile locale parțiale urmează a fi organizate în următoarele localități:
• comuna Chiuza, județul Bistrița-Năsăud;
• comuna Augustin, județul Brașov;
• orașul Lehliu-Gară, județul Călărași;
• orașul Huedin, județul Cluj;
• orașul Cernavodă, județul Constanța;
• comuna Gogoșu, județul Mehedinți;
• comuna Nicolae Titulescu, județul Olt;
• comuna Ciorani, județul Prahova;
• comuna Urechești, județul Vrancea;
• Sectorul 6 al municipiului București.
„Data organizării alegerilor va fi stabilită de Guvern, la propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor, pe baza solicitării prefectului”, se arată într-un comunicat remis de Guvern.
- Cum a rămas comuna Nicolae Titulescu fără primar
Situația politică din comuna Nicolae Titulescu rămâne tensionată după ce Florin Tiutiu, fostul primar ales pe listele PSD, și-a pierdut mandatul în urma trecerii oficiale la PNL. Conflictul juridic a izbucnit în martie 2025, când prefectul de Olt a emis ordinul de încetare a mandatului, după ce Tiutiu a semnat adeziunea la liberali pentru a candida la alegerile parlamentare. Deși legea interzice primarilor schimbarea partidului în timpul mandatului sub sancțiunea pierderii funcției, Tiutiu a contestat decizia, apelând inclusiv la căi extraordinare de atac la Curtea de Apel Craiova.
Aceste demersuri juridice, prelungite și de perioadele de grevă judecătorească, au blocat organizarea alegerilor parțiale în localitate, Guvernul neputând include comuna pe lista scrutinelor din 7 decembrie 2025. Instanțele au confirmat ulterior că „ordinul prefectului are temei legal”, având în vedere documentele care atestau pierderea sprijinului politic de la PSD.
În ciuda eforturilor de a obține un loc de deputat, Florin Tiutiu nu a reușit să acceadă în Parlament, partidul său neîntrunind voturile necesare. Rămas fără funcția de primar obținută prin vot direct, acesta a fost numit ulterior în poziția de administrator public al comunei de către primarul interimar, considerat un apropiat al său.