Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit prompt joi, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o autoutilitară aflată în trafic pe Drumul Județean 546A, în zona localității Schitu.
Șoferul, singur în vehicul, a reușit să se evacueze în siguranță și a anunțat imediat incidentul la Numărul Unic de Urgență 112. La sosirea echipajelor, autoutilitara ardea generalizat, iar pompierii au constatat că aceasta nu mai putea fi salvată, fiind distrusă în totalitate.
Conform primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea focului către alte vehicule sau zone din apropiere.