Percheziţii în Olt, într-un dosar de evaziune şi obţinere ilegală de fonduri în domeniul comerţului alimentar

Zeci de percheziţii, în dimineaţa zilei de 27 martie, în judeţul Olt, într-un dosar de evaziune fiscală şi obţinere ilegală de fonduri în domeniul comerţ alimentar. Administratorul unei societăţi din Găneasa ar fi înregistrat contracte de ucenicie fictive pentru a obţine fonduri de la bugetul de stat.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, au efectuat 47 percheziţii domiciliare la persoane fizice(45), precum şi la sediile unor persoane juridice(2), pe raza județului Olt, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, obţinere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în domeniul comerţ alimentar.

Percheziţiile au avut loc în Slatina, Găneasa, Brebeni, Radomireşti, Slătioara şi Ipoteşti.

În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada 2019-2022, administratorul unei societăţi comerciale din comuna Găneasa, ar fi înregistrat în documentele de evidenţă contabilă ale societăţii contracte de ucenicie fictive, cu scopul de a obţine, în mod ilegal, fonduri de la bugetul de stat.

Investigațiile vizează 3 persoane fizice şi o persoană juridică. Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 2.000.000 de lei”, transmite Parchetul de pe Lângă Tribunalul Olt.