Maşini second-hand: alternative la programul Prima Maşină

Programul guvernamental de garantare a unui credit pentru cumpărarea unei maşini noi vrea să îi convingă pe tineri să aleagă un autoturism nou, preferabil fabricat în România, în defavoarea unei maşini la mâna a doua.

Dar condiţiile prezentate până acum nu sunt foarte convingătoare, aşa că ţi-am pregătit o listă cu 24 de maşini second-hand fiabile care pot fi alese în locul unui automobil nou cumpărat prin programul Prima Maşină.


Programul Prima Maşină promite să aducă un plus de încredere pentru persoanele care vor să îşi cumpere pentru prima dată o maşină nouă. Statul încearcă să facă asta prin garantarea creditului făcut pentru cumpărarea unui autoturism nou, dar condiţiile prezentate până acum nu sunt foarte convingătoare. Mai exact, statul intenţionează să garanteze doar 50% din finanţarea acordată celor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, în vreme ce persoanele cu vârsta de peste 36 de ani vor avea parte de un nivel de garantare de 40%.

 

Suma maximă suportată pentru un credit contractat pentru programul Prima Maşină este de 50.000 de lei fără TVA, adică 62.000 de lei cu TVA, ceea ce se traduce prin aproximativ 14.000 de euro cu TVA. Ţi-am prezentat deja o listă cu 14 maşini noi numai bune pentru Prima Maşină, dar ne-am gândit să răscolim internetul pentru tine ca să găsim şi câteva alternative second-hand. Şi am găsit.

 

Ne-am ghidat după statisticile de fiabilitate realizate de DEKRA şi TUV şi la final am încropit o listă cu 24 de maşini la mâna a doua care respectă următoarele criterii: au o vârstă de cel mult cinci ani, au motoare mai mici de 2.000 cmc care respectă norma de poluare Euro 5 şi nu au fost lovite. Astfel, poţi să fii destul de sigur că maşina a avut o viaţă cât de cât liniştită şi că timbrul de mediu va fi relativ mic.


Am împărţit lista în mai multe categorii şi am aşezat maşinile în ordine alfabetică.

Clasa mică

Ford Fiesta
- de la 4.500 de euro. Pornind de la 4.500 de euro, poţi să găseşti un exemplar mai mult decât decent din ultima generaţie a subcompactei Ford Fiesta. E destul de practică, are caracter şi se conduce bine.


Mazda2
- de la 6.000 de euro. Mazda2 a fost tot timpul după Polo şi Corsa la vânzări, însă ocupă locul fruntaş în statisticile Dekra pentru cele mai fiabile maşini mici cu rulaj între 50.000 şi 100.000 de kilometri.


Opel Corsa (D) - de la 4.000 de euro. Corsa tocmai a primit o nouă generaţie, dar poţi să mergi pe piaţa de maşini la mâna a doua pentru a găsi un exemplar bun de la 4.000 de euro în sus.


Skoda Fabia (generaţia a doua)
- de la 4.500 de euro. Vărul ceh al lui Volkswagen Polo şi-a păstrat destul de bine valoarea şi are un preţ de pornire (pentru exemplarele decente) de aproximativ 4.500 de euro pe piaţa second-hand.


Volkswagen Polo 5 - de la 5.000 de euro. Cea mai populară maşină mică vine de la Volkswagen şi are un preţ cât se poate de corect. Polo e practic şi confortabil, chiar dacă s-ar putea să fie cam sobru pentru clienţii mai tineri.


Toyota Yaris (generaţia precedentă
) - de la 5.500 de euro. Yaris e a doua cea mai scumpă maşină mică din această listă, dar fiabilitatea dovedită îi justifică oarecum preţul. Spun oarecum pentru că în statisticile Dekra, Yaris se află pe locul al cincilea, după Mazda2, Polo şi Fiesta.

Clasa compactă

Ford Focus
- de la de la 6.000 de euro. Alături de Opel Astra şi Volkswagen Golf, Ford Focus e una dintre cele mai populare maşini compacte alese de clienţii de maşini second-hand din România. Lista Dekra spune că e cel mai fiabil model compact cu rulaj până în 50.000 de kilometri. Opel Astra - de la de la 7.000 de euro. Toyota Auris (generaţia precedentă) - de la 6.000 de euro.


Toyota Prius - de la 10.000 de  euro. Prius e singurul model hibrid din această listă şi, totodată, cel mai scump model compact. Dar înainte de a sări cu comentarii de genul „merge încet” sau „e plictisitoare” (comentarii adevărate, de altfel), trebuie să îţi spun că Prius ocupă locul întâi în lista Dekra pentru compacte cu rulaj între 50.000 şi 100.000 de kilometri. Plus că e o maşină foarte bună de familie, consumă puţin şi timbrul de mediu este zero. Volkswagen Golf 6 - de la 7.000 de euro.

Clasa medie

Audi A4 B8 - de la 11.000 de euro. BMW Seria 3 (generaţia precedentă) - de la 8.500 de euro. Ford Mondeo (generaţia precedentă) - de la 8.500 de euro. Mercedes-Benz C-Class (penultima generaţie) - de la 12.000 de euro. Opel Insignia (fără facelift) - de la 8.000 de euro. Toyota Avensis - de la 10.000 de euro. Volkswagen Passat (B6) - de la 9.000 de euro.

Crossovere, monovolume şi sportive

Ford S-Max - de la 10.000 de euro. Mazda MX-5 (penultima generaţie) - de la 11.000 de euro. Mazda MX-5 nu se află în top 5 cele mai fiabile sportive în statisticile Dekra, însă nu aveam cu să nu o includ aici. E cabrio, se conduce fabulos şi e foarte uşor de întreţinut. Problema e preţul: alături de Audi A4 şi Mercedes-Benz C-Class, e una dintre cele mai scumpe maşini din această listă.


Renault Scenic - de la 8.500 de euro. Toyota Verso - de la 9.500 de euro. Volkswagen Tiguan - de la 10.000 de euro. Volkswagen Scirocco (fără facelift) - de la 8.000 de euro.


Sursa: www.promotor.ro