Marius Oprescu: Achiziția microbuzelor electrice pentru elevi, transparentă și verificată, în ciuda atacurilor politice ale PNL Olt

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a clarificat modul în care s-a făcut achiziţia microbuzelor electrice pentru elevi, cu finanţare prin PNRR, arătând că proiectul a fost gestionat în integralitate de Ministerul Educaţiei. Coincidenţa face ca acest minister să fie condus de ani buni de PNL, partid al căror reprezentanţi de la nivel local s-au trezit să arunce, în stânga şi în dreapta, cu acuzaţii politicianiste.


„Când nu faci nimic pentru oameni, îți rămâne doar să faci spume la gură”, spune Marius Oprescu, despre cei de la PNL.

„O vară întreagă, „liderii” PNL Olt au stat în concediu administrativ – zero proiecte, zero investiții, zero rezultate pentru comunitățile din județ. Iar acum, în loc să vorbească despre ceea ce ar fi făcut pentru cetățeni, primarul incompetent al Slatinei și cel mai longeviv parlamentar al județului – „ales” prin redistribuire, nu prin votul direct al oltenilor – și-au găsit subiect: o sesizare politică, ambalată în scandal, pe tema achiziției microbuzelor electrice pentru elevi”, a transmis Marius Oprescu prin intermediul unui comunicat de presă.

Oprescu a mai precizat că CJ Olt a derulat transparent proiectul „Achiziție Microbuze electrice pentru elevii școlilor din județul Olt”, finanțat prin PNRR, printr-o licitație deschisă conform caietului de sarcini al Ministerului Educației, achiziționând 20 de microbuze pentru 20 de comunități, verificarea ofertelor și a rambursărilor fiind confirmată de Minister și finanțator.

 „Ca să fie spectacol ieftin, divaghează de la subiect ducându-l într-o zonă ridicolă, care frizează patologii de nivel psihiatric.

În numele transparenței și al liberului acces la informațiile publice, principii de bază ale administrației județene, vă prezentăm adevărul, în cifre și documente oficiale:

Consiliul Județean Olt a derulat proiectul „Achiziție Microbuze electrice pentru elevii școlilor din județul Olt”, finanțat prin PNRR, conform contractului de finanțare nr. 11983/12.09.2023 încheiat cu Ministerul Educației.

20 de comunități au beneficiat de 20 microbuze electrice 16+1 locuri, fiind achiziționate conform bugetului proiectului aprobat de catre Ministerul Educației, cu respectarea contractului de finantare.

Caietul de sarcini care cuprinde toate specificațiile tehnice ale microbuzelor a fost întocmit de Ministerul Educației, fiind anexă la Ghidul Solicitantului și obligatoriu pentru derularea achizițiilor publice.

Consiliul Județean Olt a preluat acest caiet de sarcini integral în organizarea achiziției publice.

Procedura a fost licitație deschisă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

La procedura de achiziție, derulată în anul 2023, au participat 2 operatori economici, contractul s-a încheiat cu S.C. AVEURO INTERNATIONAL SRL, care a ofertat prețul cel mai scăzut.

Ofertele au fost verificate de comisia de licitație și ulterior de Ministerul Educației.

Cererile de rambursare și misiunea finală de verificare în teren au confirmat conformitatea achiziției și a prețurilor. Mai mult, cererile de rambursare au fost verificate de finanțator, sumele aferente acestora fiind decontate Consiliului Județean Olt până la ultimul leu”, precizează Marius Oprescu.

El a concluzionat: „Totul a fost transparent, legal și verificat de finanțator. Diferența dintre noi și gunoaiele politice de serviciu este că noi lucrăm, ei urlă”.