Locuitorii din satul tulcean Plauru (comuna Ceatalchioi) sunt evacuați de autorități pentru că în zonă e pericol de explozie pe Dunăre, acolo unde arde un vapor cargo cu gaze lichefiate. În Plauru mai locuiesc la acest moment circa 20 de persoane, potrivit unei localnice.
„Cei care au mașini merg singuri la Ceatalchioi, satul vecin. Eu am plecat deja împreună cu soțul pentru că autoritățile ne-au spus să plecăm. Cei care nu au mașini vor fi evacuați, am văzut deja mașini de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență care merg spre sat să îi evacueze”, a spus Daniela Tănase, o localnică, pentru G4Media.
Nava a luat foc în urma atacului cu drone efectuat de Rusia asupra teritoriului ucrainean, au precizat serviciile de urgență, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, s-a decis evacuarea preventivă a persoanelor și animalelor din Plauru, pentru a evita orice risc.
„În urma atacului cu drone desfășurat pe teritoriul Ucrainei, în cursul nopții trecute, o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări în zona localității Ismail. Având în vedere proximitatea față de teritoriul României și natura încărcăturii, autoritățile au realizat o primă evaluare a situației.
Ținând cont de specificul materialelor aflate la bord și de posibilitatea propagării efectelor, autoritățile locale, în coordonare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne cu rol în gestionarea unor astfel de situații de urgență, au decis evacuarea preventivă a persoanelor și animalelor din localitatea Plauru, măsură menținută până la eliminarea oricărui risc pentru populație.
Totodată, a fost activat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru monitorizarea permanentă a evoluției situației și coordonarea tuturor măsurilor necesare.
Pentru evaluarea la fața locului și monitorizarea riscurilor, o autospecială din cadrul Detașamentului de Pompieri a fost trimisă în zonă, echipajul executând misiuni de recunoaștere, monitorizare și sprijin operativ.
Misiunea este în desfășurare. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează”.
În noaptea de duminică spre luni, armata rusă a atacat pozițiile ucrainene din zona Izmail, în apropiere de Plauru.
La Plauru au căzut de-a lungul timpului mai multe fragmente de drone rusești.