Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au surprins noaptea trecută, în jurul orei 02.15, un tânăr de 24 de ani, din județul Olt, în timp ce desfășura activități de braconaj piscicol pe râul Olt, în apropierea localității vâlcene Drăgoești.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului acestuia, polițiștii au descoperit o barcă gonflabilă și trei saci. Doi dintre saci conțineau mai multe unelte de pescuit interzise, iar al treilea era plin cu pește proaspăt, rezultat al activității ilegale.
Inventarierea uneltelor a dus la identificarea a 14 plase de pescuit neautorizate, având lungimi cuprinse între 15 și 79 de metri, confecționate din diverse materiale. Printre acestea se aflau și două plase monofilament, a căror deținere și utilizare sunt strict interzise de legislația în vigoare.
Totodată, polițiștii au găsit aproximativ 30 de kilograme de pește, din speciile crap, caras, plătică și șalău. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării și predată instituției competente pentru valorificare, conform procedurilor legale.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru deținerea și utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament, precum și pentru pescuit comercial fără autorizație și licență, fapte prevăzute și sancționate de Legea nr. 176/2024 privind combaterea braconajului piscicol.
„Reamintim că folosirea uneltelor de pescuit neautorizate și capturarea resurselor acvatice fără drept constituie infracțiuni și se pedepsesc conform legii”, transmite IPJ Vâlcea.