Seria de opt meciuri fără înfrângere a Academicii Balș s-a încheiat sâmbătă, la Caracal, unde formația olteană a cedat cu 3-1 în fața satelitului Universității Craiova, în etapa a II-a a returului Ligii a III-a.
Gruparea pregătită de Daniel Oprescu a condus pe tabelă, dintr-un autogol al lui Yabre, în minut 7, însă Craiova a restabilit egalitatea chiar înainte de intrarea la vestiare, prin Teodor Luţă, care a marcat în minutul 45, cu un şut din interiorul careului.
Academica Balş ar fi putut primi un penalty în minutul 66, în urma unui henţ al lui Yabre, însă arbitrul a lăsat jocul să continue, precizând că mingea a fost şutată din apropiere, pentru ca în minutul 73 Universitatea Craiova II să treacă în avantaj după o reluare cu capul, de la bara a doua, a aceluiaşi jucător Teodor Luţă. Tot el a reuşit hattrick-ul în prelungirile meciului, stabilind scorul final la ultima fază a jocului.
Academica Balş pierde după opt meciuri, la capătul unei partide în care jucătorii bălşeni au avut o evoluţie sub aşteptări. De remarcat, starea foarte proastă a gazonului, ca urmare a ploilor căzute, de pe Stadionul „Jane Niţulescu”, pe care îşi dispută meciurile atât Universitatea Craiova II cât şi ACS Viitorul Caracal, echipă care activează în Liga a IV-a.
Runda viitoare, Academica Balş va întâlni, pe teren propriu, CSM Cetatea Turnu Măgurele, care a coborât pe locul al doilea în clasament, noul lider al seriei a V-a fiind Universitatea Craiova II, cu 27 de puncte.