Zona pe care mi-o imaginam raiul şerpilor, transformată în cel mai frumos parc din oraş

Cea mai urâtă zonă din oraş, pe care o evitam pe cât posibil, mi se părea cea de la Unitatea Militară din Slatina. Acel gard din beton, înclinat la 60 de grade, în spatele căruia se aflau mărăcini, vegetaţie de tot felul, mult, foarte mult stufăriş, în care îmi imaginam raiul şerpilor, toate au dispărut, iar locul a devenit, astăzi, cel mai frumos parc din oraş.

Peste doar o zi va avea loc inaugurarea „Parcului Tineretului”, locul ideal de a te relaxa alături de cei dragi, mai ales când trebuie să-i găseşti şi copilului o activitate, ca să nu se plictisească. Parcul, care se întinde pe aproape 36.000 de metri pătraţi, are alei betonate, piste pentru alergare și două locuri de joacă pentru copii, un teren de sport multifuncțional de 500 de metri pătrați, cu iluminare nocturnă, iar în scurt timp se va deschide şi un restaurant. Dacă până acum consideram Esplanada locul de promenadă din oraş, acum cu siguranţă opţiunea mea va fi „Parcul Tineretului”.

Sper ca slătinenii să dea dovadă de simţ civic şi să menţină curată, aşa cum este în prezent, acea zonă. Ar fi păcat să vedem gunoaie aruncate la întâmplare, bănci distruse sau tobogane scrijelite. Este o investiţie importantă în oraş, de care trebuie să avem grijă cu toţii, pentru a ne bucura ani la rând de aces loc frumos, ideal pentru petrecerea timpului liber în familie sau alături de prieteni.