VIDEO. Un TIR a luat foc în mers, pe o stradă din Slatina

Un autocamion aflat în mers a luat foc, miercuri, pe o stradă din Slatina, pompierii olteni intervenind pentru stingere.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că evenimentul s-a produs în municipiul Slatina, pe strada George Poboran.

Autocamionul era încărcat cu material ignifug utilizat la producerea fibrei optice.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la materialele combustibile de la remorca autocamionului. Incendiul a fost localizat și lichidat rapid, fiind distrusă parțial remorca autocamionului”, a declarat reprezentantul ISU.

Cauza probabilă a incendiului a fost frecarea mecanică.