Se reiau lucrările la minicentura de ocolire a Caracalului. Primarul: „Sper ca în două luni jumătate să finalizeze şi kilometrul care a mai rămas de executat”

Lucrările de extindere şi reabilitare a străzii Valter Mărăcineanu din Caracal au fost reîncepute. Autorităţiele locale spun că lucrările sunt extrem de importante, pentru că strada este, de fapt, o minicentură de ocolire a municipiului Caracal, care preia traficul greu dinspre Slatina şi îl deviază pe centura de sud.

Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, a declarat că ar mai fi de executat aproximativ un kilometru.

„Până în decembrie au executat cam jumătate, iar lucrările au fost suspendate. Acum au reînceput lucrarea. Sper ca în două luni jumătate să finalizeze kilometrul care a mai rămas de executat, depinde şi cum se mişcă. Această minicentură este, de fapt, o stradă care leagă traficul greu care vine dinspre Slatina şi îl duce în centura de sud. Este o stradă foarte importantă pentru noi, pentru că traficul greu a fost deviat acum pe două străzi, ce au fost distruse de tiruri. Este varianta de ocolire pe zona de nord a traficului greu ce străbate rețeaua de străzi din cartierul de locuințe Fânărie pe direcțiile de nord-sud, respectiv de pe DN 64 către DN 54 și Nord-Est, de pe DN 64 către E 70. Investiţia se ridică cam la 20 de miliarde de lei, dar s-ar putea să mai fie cheltuieli în plus, pentru că au fost porţiuni de drum unde s-a excavat”, a spus edilul din Caracal.

Centura de nord sau minicentura Caracalului va avea 1,8 kilometri, iar finanţarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 1.

Traseul minicenturii de ocolire a Caracalului începe de la intrarea dinspre Slatina, imediat în stânga.

Între timp, anul trecut, a fost inaugurată centura de ocolire a municipiului Caracal, construită de CNAIR. Lucrarea a fost finalizată la finalul lunii mai 2018, la şapte ani de la începerea investiţiei.

Lucrările la centura de ocolire a municipiului Caracal au început pe 4 mai 2011, dar contractul a fost reziliat pe 4 decembrie 2012, deoarece progresul fizic la data transmiterii înştiinţării de reziliere era de 16,85%. Abia în 2014, contractul de lucrări a fost atribuit prin licitaţie deschisă firmei S.E.C.O.L. - Societa Edile Costruzioni e Lavori S.p.A., având o durată de execuţie de 12 de luni şi o perioadă de garanţie a lucrărilor de 24 luni. Nici acest termen nu a fost respectat, recepţia finală fiind făcută abia acum.

La începutul anului 2017, Guvernul a alocat 1,5 milioane lei pentru finalizarea centurii ocolitoare a Caracalului. Banii alocaţi ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea celor trei sensuri giratorii care leagă varianta de reţeaua existentă de drumuri. Cele trei sensuri giratorii erau prevăzute în proiectul de reabilitare a DN6 Alexandria - Craiova, investiţie care ar fi trebuit finalizată înaintea centurii ocolitoare. Cum DN6 a rămas fără constructor, iar centura a fost finalizată, CNAIR a trebuit să lanseze un proiect separat pentru sensurile giratorii.

Lipsa unei legături a drumului de ocolire cu reţeaua rutieră existentă nu este prima problemă întâmpinată în construcţia centurii Caracalului. Anul trecut, CNAIR a trebuit să facă noi exproprieri pentru a putea fi relocaţi mai mulţi stâlpi de iluminat dintr-un sens giratoriu, dar şi de pe traseul centurii de ocolire.

Contractul pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal are o valoare de 44.472.173,75 lei, fără TVA.