Olt. Cod Galben de caniculă. Temperaturile vor depăşi 35 de grade astăzi, iar noaptea va fi tropicală

Meteorologii au emis un Cod Galben de Caniculă pentru sudul, sud-estul şi estul ţării, maximele termice jungând până la 38 de grade.

Astăzi, 30 iulie, judeţul Olt este suv Cod Galben de Caniculă, indicele temperatură-umezeală depăşind pragul critic.

„În cursul zilei de joi (30 iulie), în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în centrul și sudul Moldovei, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse se vor situa peste 37-38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de joi spre vineri (30/31 iulie) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade”,
se arată pe site-ul ANM.

Disconfortul termic va fi ridicat și în restul teritoriului, iar în zonele de câmpie și de podiș, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.