Familia Văleanu se pare că provenea din Oltenia, dar avea proprietăţi şi în Slatina şi în judeţul Olt. În timp ce numele şi faptele majorităţii membrilor familiei s-au pierdut în uitarea vremii, alţii au ocupat diferite funcţii administrative şi militare şi au fost implicaţi în evenimente definitorii pentru evoluţia poporului român.
„Slugerul Dumitrache Văleanu cel bătrân a avut fii pe Costică şi Iorgu. Amândoi aceştia au fost bărbaţi însemnaţi, a căror amintire va fi în veci păstrată cu drag de slătineni, pentru inima lor bună, patriotismul şi dragostea cu care ei au lucrat pentru binele şi fericirea ţării şi mai ales a judeţului Olt şi oraşului Slatina. Amândoi au fost cât au trăit aleşi în Cameră şi Senat, ca reprezentanţi ai judeţului şi oraşului, ale căror interese le-au apărat şi susţinut cu mult foc şi tragere de inimă, întreaga lor viaţă. Costică Văleanu a fost prefect de Olt de la 23 iulie 1861 până la aprilie 1862, a fost căsătorit cu Maria Niculescu şi a avut şapte copii: Sofia Văleanu, Colonel Văleanu, Constantin Văleanu, Maior Văleanu, Eufrosina General Băicoianu, Maria General Poenaru, Viorica N. Filliti”, notează George Poboran în cartea „Istoria oraşului Slatina”, apărută în 1908.
Cel mai cunoscut din acest neam rămâne însă Gheorghe (Iorgu) Văleanu, care s-a născut în Slatina în jurul anului 1815. Gheorghe Văleanu deprinde primele taine în ale cărţilor cu ajutorul familiei, după care şi-a completat studiile la vestita şcoală „Ionaşcu” din localitate. După obiceiul timpului, a beneficiat de titluri boiereşti acordate potrivit clasei din care făcea parte. A fost însurat cu Hariclia Zătreanu şi a avut trei fete.
Revoluţia de la 1848 în judeţul Olt
Valul revoluţionar care a cuprins Europa anului 1848 a făcut ca şi în Principatele Române să se facă simţite ecourile luptei popoarelor pentru drepturi legitime. Serdar, cârmuitor al judeţului Olt, în această situaţie îl prinde revoluţia pe Gheorghe Văleanu.
„La Adunarea de pe Câmpia Islazului, doleanţele slătinenilor şi ale locuitorilor Oltului au fost susţinute de Iorgu Văleanu, numit cârmuitor al judeţului Olt şi de Costache Stanciovici de la şcoala «Ionaşcu». Guvernul provizoriu ales la Islaz, care număra între membri săi pe Popa Şapcă din Celei, pe căpitanul Nicolae Pleşoianu, împreună cu adunarea revoluţionară au pornit prin Gârcov, Siliştioara, Cruşov, spre Caracal, capitala judeţului Romanaţi devenind primul oraş «sortit a vedea ridicându-se stindardul mântuirii române». După victoria revoluţiei la Craiova, în drum spre capitala ţării «tabăra revoluţionară» a staţionat şi la Slatina. Pe podul Oltului revoluţionarii au fost întâmpinaţi cu căldură şi entuziasm de locuitorii oraşului, care în frunte cu autorităţile locale au jurat «că vor lupta pentru cauza binelui poporului, pentru susţinerea intereselor revoluţiei». Din însărcinarea Guvernului provizoriu, în judeţul Olt au fost numiţi 4 comisari de propagandă în plăşile Vedea, Mijlocul, Şerbăneşti şi Oltul, respectiv Matache Iarcu, Nicolae Şerbănescu, Constantin Paleologu şi Iancu Ionaşcu, cu misiunea insuflării poporului «amorului pentru libertate şi drepturi, energia în a lor apărare şi acea statornică împotrivire la oricine s-ar încerca a-i răpi ale sale drepturi»” , a precizat Aurelia Grosu, şefa Secţiei de Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt.
Sfârşitul revoluţiei şi exilul
În ceea ce priveşte propaganda desfăşurată în judeţul Olt, Gheorghe Văleanu a avut un rol cheie.
Într-un raport înaintat la 26 iulie 1848 Ministerului din Lăuntru, care avea să primească denumirea de Ministru al Internelor, relata următoarele: „Domnul Ion Ionaşcu, unul dintre comisarii orânduiţi la acest district, trimiţându-se în plasa Şerbăneştilor, după o silinţă fără preget ce a pus de a aduce pe locuitori la cunoştinţă, de a-i înfrăţi şi de a-i face să cunoască ce e Constituţia şi care sunt bunurile ce au dobândit după urma ei, deşteaptă într-înşii aşa de mult acele sentimenturi nobile adormite până acum de jugul tiraniei, că singuri cerură a li se citi o sfeştanie, strigară cu toţii să trăiască Constituţia şi în cele de pe urmă săvârşiră, în cea mai mare solemnitate, şi jurământul că o vor apăra din toate puterile lor şi chiar cu pierderea vieţii lor”.
În calitate de administrator al judeţului, Văleanu a recrutat dorobanţi şi i-a trimis în tabăra de la Râureni sub comanda generalului Gheorghe Magheru, a rezistat contra loviturilor date revoluţiei până în septembrie 1848, când a fost înfrântă prin armatele străine.
„Gheorghe Văleanu rămâne o personalitate de seamă în peisajul vieţii istorice a judeţului Olt. După septembrie 1848 a apucat drumul amar al exilului şi a ajuns la Bursa, în Asia Mică. De aici, în 1850 făcea propuneri de organizarea emigraţiei române. Revenit în ţară după războiul din Crimeea, îl aflăm angajat în lupta pentru unire. Probabil decepţionat, după 1866, Gheorghe Văleanu este mai puţin prezent în viaţa politică”, povesteşte Gheorghe Mihai în volumul „Personalităţi slătinene”.
Drept recunoştinţă pentru acţiunile sale, dar şi pentru numeroasele acte caritabile, timp de câteva zeci de ani, o stradă din Slatina a purtat numele boierului. Ulterior însă, aceasta a fost redenumită, iar acum poartă numele Sevastopol.
